Adei Condeescu numărul 13 îi aduce noroc
La începutul anului 2013, frumoasa noastră actriță s-a pomenit convocată la somptuosul Hotel de Rome din Berlin, unde, între 8 și 11 februarie, era programată cea de-a șaisprezecea ediție Shooting Star, una dintre cele mai spectaculoase manifestări-satelit ale Festivalului internațional de film de la Berlin.
Expresie a cooperării cinematografiilor europene, evenimentul are ca scop promovarea pe plan internațional a celor mai talentați tineri actori europeni ai anului, cărora le facilitează, pe durata festivalului, întîlnirea cu oameni influenți din industria cinematografică. Nu trebuie subestimat faptul că acest program a însemnat în anii trecuți o adevărată trambulină pentru vedete ca Daniel Craig, Carey Mulligan, Ludivine Sagnier și Ana Maria Marinca.
La 24 de ani, Ada Condeescu are la activ două roluri principale (Eu cînd vreau să fluier, fluier și Loverboy) răsplătite cu cîteva premii internaționale. Nu e de mirare că palmaresul a impus-o atenției oamenilor de specialitate, care au invitat-o, ca protagonistă, la Shooting Star-ul anului 2013. După două zile de activitate intensă, duminică, 10 februarie, saloanele Hotelului de Rome foiau de lume. Cunoscuți producători de film, impresari, directori de casting și, desigur, jurnaliștii între care mă prenumăr, nu chiar ultimul de pe listă, căutau să-și facă drum către sărbătoriți, zece staruri în ascensiune din tot atîtea țări ale Europei.
Pe invitația pe care am primit-o, Ada deschide un frumos pluton de staruri strălucind de tinerețe, între care Christa Théret, o blondă delicată care reprezintă Franța, albaneza Arta Dobroshi, cunoscută noua ca Lorna fraților Dardenne, enigmatica Hermina Lukac din Suedia, Saskia Rosenthal din Germania sau danezul Mikkel Boe Følsgaard lansat de fascinantul film danez O afacere regală,unde îl juca pe regele Christian.
Ce a avut de făcut Ada în acest interval? A întîlnit regizori, producători de renume și directori de casting care au luat act de existența ei. În cea de-a treia zi a evenimentului, starurile au fost prezentate public și supuse unui interviu colectiv care să dea o idee despre ce și cum gîndesc aspiranții la glorie. Trebuie să mărturisesc că reprezentanta noastră a strălucit prin răspunsurile ei pline de farmec, echilibrate și eficace. Pentru ea, anul 13 are, deci, semne bune!
Cît poate dura o dragoste la Berlinală?
Printre filmele americane ale Berlinalei, care se desfășoară între 7-17 februarie, Before Midnight are o istorie ceva mai complicată. Este o „franciză”, deschisă în 1994 de Before Sunrise, în care regizorul și scenaristul Richard Linklater urmărea idila dintre un ziarist texan (Ethan Hawke) și o studentă franceză (Julie Delpy), reuniți întîmplător în trenul spre Viena. Învăluit într-un umor duios, garnisit cu o sexualitate în doze decente, filmul lui Linklater a avut un asemenea răsunet încît cineastul a solicitat cuplul Hawke-Delpy să-și reia personajele, un deceniu mai tîrziu, în Before Sunset (2003), o improvizată prelungire a întîlnirii din tren.
Ziaristul devenise un scriitor care a scos un roman de succes internațional evocînd o iubire de o noapte petrecută în ambianța de vrajă a trenului de Viena și, convocat pentru lansarea pariziană a cărții, literatului i s-a rezervat plăcuta surpriza să-și întîlnească iubita de odinioară în ipostaza unei solicitante de autograf. Mai departe nu-i greu de ghicit ce se mai întîmplă! Un interviu de scriitor (plin de banalități prețioase), o lungă plimbare prin pitorescul oraș „al luminilor”, în care temele pălăvrăgelii sentimentale se modifică la fiecare colț de stradă, un vals (cu totul oarecare) cîntat (prost) de Julie Delpy acompaniindu-se la chitară – și filmul al doilea a fost și el încropit! Toată lumea era convinsă, în 2003, că ăsta-i sfîrșitul poveștii. Nimic nu se mai putea face!
Dar iată că, după alți zece ani, Linklater, care se desparte greu de personajele sale, își reunește perechea de îndrăgostiți, afectați firește de trecerea inexorabilă a timpului aidoma vestigiilor Eladei prin care sînt plimbați în Before Midnight. Înainte de a judeca filmul, trebuie să remarcăm, cu admirație, cît de longeviv este acest amor, care răbufnește deja de trei decenii, ca un autentic exemplu pentru uzul cuplurilor. Nu mai e un flirt oarecare, ci o adevărată căsnicie! Ce-i drept, turistică, și poate că asta îi explică și recordul de durată.
