Caţavencii

Bianca Drăguşanu îşi renegociază contractul cu Cristea

Nu că ne-ar păsa, dar e o informaţie mai greu de evitat decît aia că a venit toamna: aparent, Adrian Cristea a centrat-o strîmb în poarta premenopauzală a Taniei Budi, iar săptămîna trecută a avut loc o renegociere a contractului de împăcare între el şi Bianca. Ce au vorbit ei, noi bănuim cel mai frumos.

Bianca Drăguşanu: Băi, cap de plută, hai că m-am decis să-ţi mai dau o şansă. Şi nu din cauză că te smiorcăi la telefon de mi-l încarc de două ori pe zi, ci că n-am primit nici o ofertă mai bună în ultimele două săptămîni şi merg pe pierderi.

Adrian Cristea: Ai dreptate, pisicuţa mea cu buci.

B.D.: Să ştii că eşti un bou. Deci prima regulă: fără Tania Budi. Ai interzis la Tania Budi. Să nu aud de ea decît la rubrica „Decese“, ai înţeles?

A.C.: Sigur, porumbiţa mea cu ţîţe. Nu te mai înşel cu Tania Budi.

B.D.: Băi, faţă de viezure, nu mă mai înşeli la modul general.

A.C.: Asta ziceam, ţunţurelul meu cu labii. Nu o să mai afli ­niciodată că te înşel.

B.D.: Băi, ochi de curcă, nu e de aflat. Nu mă mai înşeli şi gata.

A.C.: Dar, garofiţa mea cu craci, dacă un penis cade peste un fotomodel în pădure şi nu e nimeni să audă, nu face nici un zgomot, nu?

B.D.: De unde ai auzit prostia asta, de la Mutu?

A.C.: Da. De unde ştii?

B.D.: Ei… Am fost şi eu model cîndva. Şi fii atent: alocaţia mea săptămînală se dublează.

A.C.: Sigur, norişorul meu cu sfîrcuri. Cum să nu?

B.D.: Şi plăteşti şi trei operaţii noi. Vreau ochi de-ăia bionici de îşi schimbă culoarea în funcţie de haine şi vezi prin sticlă cu ei. Şi sertar în gambă de ţinut poşeta-plic. Şi ţîţe cu lanternă. Să nu mă mai împiedic noaptea.

A.C.: Tot ce doreşti, fantezia mea cu găuri.

B.D.: Şi pentru că ai fost băiat rău, ai interdicţie la felaţii pînă în 2013.

A.C.: Nici dacă mi le fac singur?

B.D.: Nici! Ce, oi fi vreun pervers acuma?

 

 

 

Exit mobile version