Emilia Șercan verifică teza de doctorat a lui Mircea Geoană. Acum știm asta cu toții, datorită euglenei politice din fruntea Bibliotecii Naționale a României, Adrian Cioroianu, care s-a trezit să facă informația publică, informație obținută în baza accesului pe care-l avea, prin prisma funcției, la solicitările depuse de Emilia. Pînă să măcăne Cioroianu public, nu cred să fi știut nici măcar prietenii apropiați ai Emiliei că ea documenta subiectul ăsta. Care, la drept vorbind, s-ar putea să nici nu devină un subiect de presă. Acum, că s-a trezit Cioroianu, a devenit verificarea în sine subiect de presă.
Motivele pentru care nu faci public un subiect la care lucrezi sînt lesne de înțeles pentru oricine are măcar doi neuroni între urechi. Nu te expui inutil unor injurii și amenințări, ceea ce s-a întîmplat în cazul Emiliei, după ce informația a fost făcută public de Cioroianu. Ele oricum au să vină, dacă subiectul devine material de presă. Dar dacă nu devine, atunci de ce să te expui inutil? Apoi, nu anunți public o documentare pentru a nu pune în gardă potențialii făptuitori, simplu.
Cioroianu nu pare să aibă cei doi neuroni. Faptul că expune un jurnalist în felul ăsta nu-i pentru el o problemă. După mintea lui, jurnalistul oricum e în căutare de atenție, prin urmare „o face, o primește“ și „o va lua“. Iar faptul că o eventuală candidatură a lui Geoană ar strica planurile PNL, partid căruia îi datorează postul călduț din instituția-frigider, e o coincidență. Una extrem de fericită, pentru că, ce să vezi, dacă te verifică Emilia, înseamnă că ceva e acolo, nu?!…
Iar dacă nu e, the damage is already done, că de aflat vom afla cînd poate e prea tîrziu, că nu-i ca și cum o verificare a unui doctorat se face în cîteva ore sau zile sau săptămîni chiar.