N-am crezut nicio clipă în Nicușor Dan. În ochii mei, nimbul de maimuțoi i-a acoperit mereu imaginea de intelectual intrat în politică pentru reforme. Despre onestitatea lui, parte a sloganului din campania pentru președinție, s-au aflat destule lucruri ciudate încă de la primele încercări de a ieși primar, apoi din activitatea lui de șef al Bucureștiului. Sunt sute de oameni care l-au sprijinit din plin, pe când urca treaptă cu treaptă în ierarhiile statului, abandonați și ignorați mai apoi de olimpic. Unii și-au sacrificat joburile, afacerile, familiile pentru a-l ajuta să ajungă ce sperau ei că va fi cel mai bun edil, apoi președinte pe care l-am avut. Cei mai mulți au luat-o în bot grav sau foarte grav, după cum le-a fost norocul. Pe cât de strălucitoare a fost cariera lui de matematician, pe atât de periculoasă a fost poticneala pe care a arătat-o încă de la începutul mandatului de primar. Se știa că e frânar, că e un maestru al blocajelor și un expert în neasumare. Din aceste motive, dar și din altele mai puțin importante, nu l-am votat în primul tur.
Nicușor Dan a fost ales de frică. Talibanii lui nu îi erau suficienți pentru a-l bate pe Simion. Azi, ei îl înjură mai tare decât cei care nu l-au votat nici măcar în turul doi. Cei care au stat la cozi, au convins rude, au distribuit filmulețe, s-au certat cu prieteni și au explicat superior că e soluția providențială. Pentru ei, era ori Nicușor, ori peștera. Acum, peștera râde. Critica martorilor lui Nicușor s-a transformat încet în dezamăgire, dezamăgirea în furie, iar furia începe să capete mirosul greu al silei. A ajuns un actor care l-a susținut să spună că, dacă-l vede, îl scuipă. După care și-a cerut scuze pentru scuipat. Pentru dezamăgire, nu. Intelectualul urban oftează. Hipsterul își privește trist bicicleta. Corporatistul își amestecă laptele de ovăz în cafea și începe să se întrebe dacă nu cumva testele alea de inteligență de pe internet erau contrafăcute. Oameni perfect normali la cap ajung să-și reevalueze capacitatea de a recunoaște un om potrivit pentru o funcție. Și iată un prim capitol unde președintele Nicușor Dan a reușit ceva bun. Ne-a făcut mai modești.
Ne-a dat jos de pe piedestalul de pe care îi priveam pe alegătorii lui Călin Georgescu și George Simion ca pe niște rude îndepărtate intelectual. Noi eram informați, eram Europa. Noi verificam sursele. Noi știam ce este aia gândire critică. Ei puneau botul la conspirații, noi puneam botul la „România Onestă”. Și uite cum încep să ne lipsească absențele lui Iohannis. Klaus avea extraordinara calitate de a nu fi acolo. Pleca, tăcea, schia. Dar Nicușor ne chinuie prin prezență. Omul pentru care milioane de oameni și-au pus obrazul la bătaie nu înțelege dimensiunea creditului primit. Nu simte urgența. Nu vede că fiecare ieșire a lui îi lovește în primul rând pe cei care l-au apărat.
Poți să ierți un politician că te-a dezamăgit, dar mai greu îl ierți pe unul care te face să te simți penibil că ai crezut în el. „România Onestă” începe să sune la fel de ironic ca „Turul doi ânapoi”. Mulțumim, Nicușor. Bine ne-ai făcut.