► Nuntă cu mult prost gust între Cristi Borcea şi o fată. Naş, Gigi Becali. După ce mirii au ieşit din biserică, o icoană a început să lăcrimeze de ciudă, iar alteia i-a apărut o bulă în care scria: „Ce cocalari cordiţi!“. Nuntaşii spun că, mai tîrziu, însuşi Iisus a apărut ca o pată roşiatică în unsoarea de pe faţa lui Borcea, avînd o mimică scîrbită.
► Un fost coleg al lui Băsescu spune că acesta a fost declarat „inapt“ medical în timpul Academiei Navale „Mircea cel Bătrîn“ din cauza deviaţiei de la ochi. Nu cred că a înţeles bine colegul. Cunoscîndu-i şi noi acum foarte bine vederile preşedintelui, cred că a fost declarat nu atît inapt, cît inept.
► S-a terminat Festivalul de la Mamaia. Dar să nu ne bucurăm încă, pentru că aşa credeam şi anul trecut.
► România a fost suspendată de la tranzacţionarea certificatelor de emisii de carbon. Fiind o ţară care trăieşte mai mult din agricultură – de-asta şi trăieşte aşa de prost –, România vinde altor state din dreptul său la poluarea planetei, scoţînd undeva în jur de două miliarde de euro pe an. Să-l mai aud pe vreunul spunînd că avem nevoie de bani ca de aer!
► Domnul Lăzăroiu s-a lăudat cum va acorda el subvenţie pentru plata facturii la căldură familiilor cu un venit de 786 de lei pe membru. Cît de efemeră e şi bogăţia asta, cînd te gîndeşti… Azi eşti un bogătan care cîştigă 800 de lei pe lună, iar mîine poţi să ajungi un asistat social cu un venit de 786 de lei.
► Programul turistic al USL spune că litoralul ar trebui să devină o zonă liberă pentru cazinouri şi să nu existe nici o restricţie pusă fumatului. În continuare, cei care vor să-şi bage în venă trebuie să iasă în faţa restaurantelor sau să meargă în locurile special amenajate.
