Petre Carp a s-a născut în adîncul veacului al XIX-lea, în familia unor boieri de modă veche, deținători de moșii și de robi țigani, bolnavi de gută și neînfricați în luptele cu vecinii de hotar, iluminiști și filogermani, vorbitori de greacă și îmbrăcați ca în filmele lui Gheorghe Vitanidis și Mircea Drăgan.
Prin 1854, cînd bobocii pașoptismului încep să facă flori, e trimis la Berlin, la Französisches Gymnasium, să învețe franceza. În 1858, după bacalaureat, germana precumpănește și tînărul Carp alege să studieze dreptul la Bonn. Acest război franco-german, dus în străfundul ființei sale, se încheie cu victoria limbii lui Goethe, iar asta va face din Carp, în anii războiului mondial, un susținător perdant al Puterilor Centrale.
În 1862 se întoarce la Iași, unde îi întîlnește pe Vasile Pogor, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi și Theodor Rosetti. Cu aspect de conași, dar cu ambiții de descălecători, tinerii pun la cale apariția societății “Junimea”, unde spiritul critic și literar al Moldovei își făurește aripile.
Petre Carp urmează în politică și diplomație o carieră fără poticneli, presărată cu veniturile moșiilor din nord. Ca descendent al boierimii lacome și îndestulate, el nutrește un dispreț decent față de mulțimi, un conservatorism radical și practic, în ton cu raporturile seculare dintre exploatatori și proletariatul agricol. „În România nu trebuie să facă politică decît oamenii care au un venit de la 40.000 lei în sus”, zice Petre Carp, cu decența unui membru luminat al clasei sale. El crede că „schimbarea trebuie făcută de sus în jos”, iar categoriile scufundate în beznă și în truda fără orizont trebuie să aștepte îndrumare de la pătura educată și sătulă.
Carp debutează în politică alipindu-se Monstruoasei Coaliții și luînd parte la detronarea lui Cuza. Se face deputat, convinge “Junimea” să se implice în politică și primește însărcinări diplomatice. Cariera lui externă, sprijinită pe fluența în germană și franceză, aduce statului român contracte pentru căile ferate, acorduri comerciale și un tratat militar cu Germania, pe care România îl va încălca, de la rege la ultimul ministru, în 1916. La un moment dat, într-o discuție despre evrei, Carp îl pune la punct pe Otto von Bismarck, cel mai puternic și mai lipsit de umor om din Europa. Neamțul șovăie între respect și invazia principatelor, dar, în cele din urmă, hotărăște să-l cruțe pe moldovean. Mai mult, îi apreciază curajul și îi acordă încrederea sa personală, iar asta face mica Românie mai frecventabilă decît i-ar fi permis întinderea și înapoierea.
În 1881, Petre Carp, deja senator și lider al “Junimii”, lansează programul politic „Era nouă”, în care țărănimea și pătura meșteșugărească sînt ridicate din subsolul societății și înhămate la căruța progresului. Carp vrea să industrializeze țara, să dea companiilor românești instrumente egale în lupta cu capitalul străin, să extindă școlile meșteșugărești și să facă din proprietate un bun garantat al tuturor. Să nu fi fost poziția lui filogermană din anii războiului, Carp ar fi rămas în istorie ca părintele bogat al modernizării săracilor.
2.625 de vizualizări
