Bistrița, orașul unde s-a răsturnat carul cu peisagiști tembeli

Pentru că se află la mai bine de 400 de kilometri de București, municipiul Bistrița a reușit cumva să evite faima nefastă de care astăzi se bucură orașul Caracal. Tot distanța a dus și la evitarea unui iminent război între cele două localități, căci e greu de imaginat cum ar fi acceptat vreodată caracalenii existența unui loc care, la o evaluare rapidă, se poate mândri cu un ambient urban desprins parcă din visele umede ale unui rezident din Bălăceanca. Vorbim așadar despre mere gigant, struți imenși colorați haotic și risipiți prin toată urbea, ouă de Paști de doi metri, un monument al eroilor ce aduce cu un foarte puțin eroic falus de bronz, dar și o „Fântână energetică“ realizată din… tablă. Toate prin bunăvoința banului public și în folosul cetățeanului bistrițean însetat de arta abstractă și de promovarea turistică a urbei. Sau, mai simplu, nătâng.

Legenda spune că, la 2009 ani de la nașterea Mântuitorului, peisagiștii din Primăria municipiului Bistrița au declarat război orașului, condamnându-l la sute de ani de cheltuire absurdă a banilor publici pe felurite gogomănii. Sângeroasele lupte purtate pe spațiul public și prin aridul buget local au demonstrat că Ordinul Peisagiștilor are în rândurile sale genul acela de profesioniști pe care, dacă îi chemi să-ți redecoreze casa, te vei trezi după ani de șantier că intrarea se face prin mansarda unei fântâni arteziene placată cu tablă din Austria, masa e așezată pe tavan și lângă ea se află un Iisus ce așază tacâmurile, iar pe aragazul din piatră cubică te așteaptă o omletă din ouă de rigips.

Prima lovitură a fost o lumânare răsărită în inima orașului. Deși are un scop nobil, acela de a cinsti eroii neamului, lumânarea s-a metamorfozat în ceea ce mulți ar putea crede că este un prea puțin nobil falus înalt de aproape zece metri. Monumentul a reușit să penetreze și bugetul local, aproximativ 280.000 de euro fiind atribuiți infamului proiect.

Următorul atac a venit doi ani mai târziu, când un proiect de promovare turistică a decis ca mascota Bistriței să fie struțul. Deși din punct de vedere istoric alegerea era justificată, bistrițenii nu prea au priceput ce-are struțul cu orașul lor, arhicunoscut pentru cooperativa lui Jean Pădureanu. Până s-au dezmeticit însă (și nu vă lăsați induși în eroare, chestia asta a durat), Centrul Vechi era străjuit de un struț verde, la Prefectură campase un frate de-al său de culoare roz, iar Biserica Evanghelică avea și ea un paznic înaripat albastru. Zece la număr și realizate din fibră de sticlă, orătăniile și-au plătit chiria pe străzile orașului cu peste 10.000 de euro, proveniți din birul dat de Primărie nemiloșilor peisagiști.

O nouă redută a bunului gust avea să cadă în primăvara anului următor, când struții artificiali, deja ajunși la maturitate, s-au ouat. Din ouăle frumos pictate cu chipul Mântuitorului nu au ieșit nici pui, nici ceva sfânt, însă din trezoreria orașului au ieșit aproape 7.000 de euro.

Când vara a venit și la Bistrița, inevitabil s-au copt merele. Nu în livezile de la marginea orașului, abandonate de Mama Autoritate Publică, ci prin sensurile giratorii din oraș, unde o foarte bine gândită investiție de 6.000 de euro a dat naștere unor delicioase mere verzi, realizate din fibră de sticlă proaspătă. Și veștile bune continuă: primarul-agricultor Ovidiu Crețu anunță o recoltă bogată pentru perioada următoare, ceea ce înseamnă și un lot de prune semănate prin oraș, care să amintească poporului cât de darnică e natura cu cei ce nu strâmbă din nas când își văd taxele și impozitele purtând costume de struț sau de fruct.

În 2014, lupta peisagiștilor continuă, dar regulile sunt altele. Recent, bistrițenilor li s-a mai aruncat în poală o dovadă de bun gust arhitectural: o „floare energetică“, după cum a descris-o primarul, pogorâtă printre cetățeni în chipul unei fântâni arteziene ce a costat 170.000 de euro. Comparația este într-adevăr inspirată, având în vedere că flori energetice nu prea cresc, deci e de bun augur să spui că o astfel de plantă ar putea, de fapt, să arate tocmai precum o fântână lucrată în topor și realizată din tablă de inox importată din Austria.

Iar războiul continuă. Cumva, europenii nu sunt nici ei prea deștepți și au pus botul la un proiect de reabilitare a pasajelor din Bistrița, proiect care cuprinde și alte câteva fântâni arteziene. În total, zece milioane de euro și, în lumina faptelor de mai sus, alte răni usturătoare pe fața orașului pe care, dincolo de oboseala comunistă, acum se mai văd și ticurile unui început de Parkinson sever.