La nici o lună după ce au reușit cel mai răsunător succes politic, un președinte cu patalama PNL – chiar dacă un transfer recent –, peneliștii se pregătesc să echilibreze balanța succeselor prin alegerea în postul de președinte al partidului a lui Teodor Atanasiu, senator, fost ministru al Apărării, fost șef pe la AVAS și scăpat cu viață politică din meciurile cu Băsescu ori DNA-ul. Desigur, pus lîngă un Stolojan, Valeriu Stoica ori chiar Crin Antonescu, Teodor Atanasiu poate părea acceptabil, dar privit în cheia liberalismului adevărat, Teodor Atanasiu – Președinte PNL e un caraghioslîc și o sincopă greu acceptabilă în cărțile de istorie.
Lupta, încă netranșată, între Teodor Atanasiu și Ludovic Orban e mai degrabă un balet în care cel din urmă își joacă rolul de candidat de serviciu și luzăr de alegeri prin vocație.
Problemele cele mari ale PNL-ului ar putea să înceapă, însă, după ce Atanasiu se va fi instalat în fotoliul pufos de președinte de partid. Pentru că, deși cu niște rezultate politice destul de fade și plicticoase, dosarul său ascunde multe bucurii financiare și “succesuri” în sfera banului public. Un biet proces pe tema primului referendum de demitere, din care a ieșit cu bine, e o nimica toată în comparație cu restul aventurilor care, odată ajunse pe masa de lucru a procurorilor, s-ar putea termina destul de complicat. Dar să o luăm cu începuturile.
Pe vremea lui Ceașcă, pe cînd Atanasiu nici nu știa ce e ăla penelism, darămite să se viseze urmaș al lui I.G. Duca, Teodor se îndeletnicea cu diverse treburi în postul de inginer la fabrica de arme din Cugir. Și, în ciuda faptului că era genul de inginer care se plimba prin secție în trening și pantofi, omul a fost trimis chiar prin străinătăți, prin Egipt, în marile schimburi de experiență militară dintre popoarele prietene român și egiptean. Or, e greu de crezut că, pe vremea aia, ai fi putut lucra într-o fabrică de armament, ba chiar ai fi putut fi trimis prin străinătate fără o semnătură, acolo, ori măcar un accept expres al serviciilor. Dar, momentan, CNSAS-ul nu a zis încă nimic, nici că da, nici că ba.
Mai apoi, de prin 2004, de cînd a făcut pasul spre politica mare, ajungînd șef al CJ Alba, Atanasiu s-a făcut remarcat prin cîteva mutări financiar inspirate și încă necercetate (sau prea puțin) de procurori. Despre primele achiziții de mașini de lux, în cele cîteva luni de mandat la Consiliul Județean, și pînă la afacerea de consultanță liberală, în care primarii PNL erau obligați să facă proiecte pentru finanțări europene printr-o firmă apropiată, presa a mai scris, dar, odată caravana trecută, cîinii s-au oprit din a lătra, iar procurorii au uitat.
Ulterior, ajuns la București, în fotoliul de șef al Apărării, după ce și-a montat amicii pe la Romarm și Romtehnica, au început să curgă contracte prin care Poliția Locală din diverse locuri era dotată cu pistoale Glock, produse la Cugir, că așa cerea stăpînirea.
Ieșit din Ministerul Apărării, prin demitere, după o plîngere penală a Adrianei Săftoiu, Atanasiu a fost retrogradat de partid într-un post mult mai bine plătit, de șef al AVAS. Cu camarila adusă în diverse Consilii de Administrație, cu nevasta tînără adusă în București și angajată la CSA (actualul ASF), și, practic, cu toată gașca aranjată, Atanasiu s-a pus pe privatizat cîte ceva din ce a mai rămas de privatizat. Dar nu chestii prea mari, care să bată la ochi, ci treburi mărunțele, precum Metalurgica Aiud, firmă privatizată pe o sumă de vreo două ori mai mică decît valoarea fierului vechi din combinat. Dar, la fel, nici astfel de isprăvi n-au ajuns pe masa procurorilor. Încă.
Din toată devenirea aceasta de președinte al PNL s-ar putea să iasă însă și un lucru bun. Ajuns pe un scaun atît de mare, Atanasiu va trebui să-și updateze și planurile, astfel că mult rîvnitul post de ministru al Economiei ar putea părea acum prea mic. Ceea ce e de bine, pentru Economie, cel puțin.