BMW-ul și asfaltul. Cazul Iohannis-Schmidt, un remake după Dragnea-Teldrum

„Cred că este evident pentru toată lumea că eu nu am nici o treabă cu această achiziție“, spune Klaus Iohannis, referindu-se la contractul prin care prietenul și finanțatorul său, Michael Schmidt, vinde Ministerului de Interne 600 de automobile BMW. Contractul a fost scos la iveală de g4media.ro și face parte dintr-un lung șir de contracte încheiate de Schmidt cu statul român.

Ca să înțelegem nuanțele sumei de 98 de milioane de lei fără TVA (25 de milioane de euro cu tot cu TVA) pe care Ministerul de Interne o plătește către firma lui Schmidt, Automobile Bavaria, e necesar să privim dotarea polițiilor europene.

Poliția franceză merge cu Renault, Peugeot, Citroën și Nissan, toate, într-o măsură mai mare sau mai mică, de producție franceză. Poliția italiană se plimbă în Alfa Romeo, Fiat, Renault, Iveco, Mitsubishi. Poliția spaniolă folosește Citroën, Fiat, Nissan, Toyota, Opel. Poliția olandeză e cu Volkswagen, la fel ca polițiile belgiană, finlandeză și daneză. Poliția austriacă are Volkswagen și Skoda, la fel ca Poliția norvegiană.

După cum se vede, statele bogate ale Europei își dotează polițiile cu mașini de buget: mărci de calitate medie, pe cît posibil fabricate în țară. Cînd apar mărci de import, acolo se manifestă criteriul prețului, care rămîne important și plasat în limite decente. Uneori, apar și mărci scumpe, din categoria Mercedes-Audi-BMW, dar ele se mențin în proporții mici și țin de conjuncturi specifice sau misiuni speciale. Stridențele sînt rare.

Prin urmare, recomandarea din caietul de licitație organizat de Ministerul de Interne, cea care pretinde o cutie automată cu 8+1 viteze, e un dribling românesc.

Dacă polițiile statelor avute se mulțumesc și cu șase viteze, iată că Poliția unui stat sărac, așa cum e România, aflat în plină criză a prețurilor, a tarifelor la energie, a deficitului bugetar și a securității naționale, nu poate trăi fără opt. Or, dacă sînt opt viteze, atunci cutia nu poate fi decît automată. Iar cutii automate cu mai mult de șase viteze găsești mai ales în clasa premium-lux, adică la Audi-Mercedes-BMW. Dar, dacă vorbim despre berline de clasă medie, opt viteze are doar BMW, căci Audi are șapte, iar Mercedes nouă.

Automobile Bavaria, așadar, firma condusă de Michael Schmidt, s-a trezit singură la licitație, fiindcă un singur client din Univers se încadra în specificații. Ceilalți dealer-i BMW din România au păstrat respectuos distanța, fiindcă prietenia lui Schmidt cu Iohannis e un avertisment cunoscut de toți. Într-o încercare de a-și explica singurătatea deplină la licitație, Automobile Bavaria au zis că mai există berline cu opt viteze care s-ar fi putut prezenta, cum ar fi Alfa Romeo, fără să adauge că pentru Alfa Romeo au fost ridicate piedici de gabarit, masă și transmisie integrală.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, unul din cei mai aprigi gudurători ai președintelui Iohannis, a dat din coadă și pe lîngă Schmidt, după cum arată anumite imagini care-l surprind zîmbind servil în fața finanțatorului, sub privirile stăpînului finanțat. Așa că MI a încărcat conturile lui Schmidt în mai multe rînduri. Numai în 2022, Automobile Bavaria a obținut, potrivit g4media.ro, contracte cu statul de 223 de milioane de lei.

Dar Bode nu e singur. Și alți șefi de instituții i-au cumpărat lui Schmidt mașinile și serviciile. Ca la un semn, de cînd a ajuns Iohannis președinte, o mulțime de autorități locale și centrale cu bugetele pe sponci n-au mai putut trăi fără limuzine BMW. Aproape 150 de milioane de euro au plecat de la stat către conturile controlate de Schmidt în cei aproape opt ani de domnie a kaiserului din Sibiu.

Cele 25 de milioane de euro cu TVA care urmează să echipeze Poliția Română cu limuzine BMW mai au și alte dezvoltări. Reducerea de preț făcută de vînzător, care merge pînă la 10.000 de euro, nu trebuie luată prea mult în serios, fiindcă e un obicei curent. Dealer-ii BMW oferă discount-uri mari, uneori de pînă la 30-35.000 de euro la modelele mai scumpe, iar în perioadele de lichidări de stocuri ajung la un discount general de 25%.

Apoi, nu trebuie uitat că mașinile cumpărate de Bode vin în configurație de bază. Nu au adaptări specifice Poliției (caroserie ranforsată, sistem de comunicații integrat, sirene, lumini, separatoare pentru persoanele reținute etc.). Aceste adaptări vor fi adăugate ulterior și cel mai bine le adaugă constructorul, care are și un departament special pentru adaptarea vehiculelor destinate autorităților. Deci alți bani.

Cîștigul unui dealer e semnificativ mai ales la capitolul mentenanță. O flotă de 600 de mașini BMW umple service-ul Bavaria de bani pe termen lung, mai ales după ce expiră garanția de 100.000 de kilometri ai vehiculelor. O revizie costă minimum 500 de euro, un rînd de anvelope de vară trece de 2.000 de euro, la fel unul de iarnă. Roți de iarnă, adică jante plus cauciucuri, înseamnă 3.000 de euro. Toate astea fac multe alte milioane care acum sînt invizibile. Contractul de achiziție e purificat de costurile viitoare, dar aceste costuri stau la pîndă în anexele adăugate ulterior. Practic, o vînzare de 600 de mașini asigură un venit substanțial și regulat pe mulți ani de aici încolo.

Lucian Bode, ministru de Interne și vicepreședinte al PNL, e nu numai omul care execută orbește ordinele și capriciile lui Iohannis, ci și unul din făuritorii politicii economice a Guvernului României. El înțelege, așadar, că a dota Poliția cu BMW în dauna mărcilor Dacia și Ford, fabricate în România, ridică probleme de moralitate și de impact economic. A alege luxul de import într-un moment în care cetățenii și companiile sînt îndemnați să devină cumpătați, să stingă becuri și să renunțe la căldură e un gest țipător și nerușinat.

Ar mai fi de adăugat că banii pe care MI urmează să-i dea lui Schmidt sînt europeni. Deci suspiciunea de utilizare frauduloasă trebuie să trezească interesul procurorului european Kövesi, care exact cu asta se ocupă. Fraudarea fondurilor europene e materia de bază a EPPO.

Și, ca să-i fie doamnei Kövesi mai ușor, n-are decît să se inspire din trecut. Să ia ca reper cazul Dragnea-Teldrum, să-l treacă în coloana din stînga, iar pe coloana din dreapta să pună cazul Iohannis-Schmidt. Sînt suspiciuni că Teldrum a fraudat fonduri europene? Sînt, le-au formulat procurorii. Sînt suspiciuni că Schmidt a făcut același lucru? Sînt, le-au formulat presa și sindicatele. Sînt suspiciuni că, prin influența lui Dragnea, Consiliul Județean Teleorman a dat contracte cu dedicație către Teldrum? Sînt. Sînt suspiciuni că, prin influența lui Iohannis, Ministerul de Interne a dat contracte cu dedicație lui Schmidt? Sînt. Neagă Dragnea? Neagă („Eu nu am nici o legătură cu acea valiză“). Neagă Iohannis? Neagă și el („Eu nu am nici o treabă cu această achiziție“). Cere Dragnea ca DNA să facă cercetări? Cere („DNA să investigheze“). Cere și Iohannis? Cere și el („Mă aştept ca aceste autorităţi să verifice toate lucrurile“).

Și atunci se pune întrebarea: dacă suspecții dintr-o speță sînt anchetați, cu suspecții din cealaltă, identică, cum procedăm? Doamnă Kövesi, aveți legătura.