Oamenii cumsecade au explicații pentru orice. Mă rog, până la pedofilie, dar altfel, hai, dom’le, toți suntem oamenii, greșim, e loc pentru oricine sub soare.
Oamenii cumsecade spun că Bobonete “câștigă și el o pâine”. Asta da, se vede cu ochiul liber că omul mănâncă pâine. Putem spune și de care: albă. Putem spune și cu ce: cu cartofi prăjiți. Putem spune și câtă: multă.
Bobonete e ca stația de metrou Petrache Poenaru.
Face cumva parte din viața ta, deși habar nu ai cine a fost Petrache Poenaru și nici nu depui vreun efort să afli, pentru că, totuși, numele unei stații de metrou chiar nu-ți afectează valorile în care crezi.
Așadar, e unul pe-acolo, Bobonete, pe la televizor. Bun, să-i dea Dumnezeu sănătate!, zice omul cumsecade.
Nu există pădure fără uscături.
La naiba, te poți gândi, poate așa e treaba asta cu umorul, conține și urme de Bobonete prin el. Știi că nimic pe lumea asta nu e pur. Există urme de rahat în miere și există zeamă de șobolan în cea mai scumpă șampanie. Oricât ar încerca omul să diferențieze, să deosebească, oricât a avansat tehnologia, tot rămâne acolo o cantitate infimă de balegă pe bisturiul cu care se operează pe inimă. Cam 0,0001 boboneți de mizerie, dacă “bobonetele” ar fi unitatea de măsură. Un bobonete, doi boboneți etc. Mizeria de sub unghii, ca să se vadă, ca să fie “negreală sub unghii” trebuie să aibă o valoare de 50-60 de boboneți.
Oamenii cumsecade înțeleg asta.
Lasă, bă, că trece!
Nu te întrebi de unde vine Bobonete, ce e ăla Bobonete, nu-i acorzi importanță, te gândești că la un moment dat “trece”. Oricare a avut bube care la un moment dat păreau că trebuie văzute de un doctor. Ei, bine, ai amânat să te duci la medic și bine ai făcut, pentru că “au trecut”. Exact așa e și Bobonete. Te gândești: băi, e foarte grav că un om fără umor face umor? Mnu, nu e grav, “o să treacă”. Am mai văzut eu chestii de-astea, bubenete de-astea, și s-au vindecat. Pune o frunză de varză pe ele.
Dar, pur și simplu, ignoră-l!
Sunt unii ameni cumsecade care cred că Bobonete e un dat – că la fel cum bagaboantele vin la pachet cu tricomonas vaginalis, umorul vine la pachet cu Bobonete.
Și de ce nu ar fi așa? Până la urmă, toate chestiile bune au partea lor întunecată: prăjiturile au grăsimea, iar buzele cărnoase fie sunt reci, fie îl au pe Mihai Gâdea în jurul lor.
