Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

BOGDAN-ALEXANDRU STĂNESCU: „Am devenit de un scepticism atroce în fața oricărui politician“

Zoom BOGDAN-ALEXANDRU STĂNESCU: „Am devenit de un scepticism atroce în fața oricărui politician“

Sceptic dacă e vorba de politicieni, Bogdan-Alexandru Stănescu e de un optimism incurabil cînd e vorba de cărți. Scrie despre cărțile altora, scrie și cărțile lui, a înființat colecții de proză excelente care au trecut cu brio de proba publicului. Acum, în plină pandemie, inaugurează la Editura Trei o nouă colecție, cu nume enigmatic.

Cristian Teodorescu: Cum o duci cu pandemia?

Bogdan-Alexandru Stănescu:Bucuros, așa cum le duc pe toate. Încerc să-mi fac datoria. Adică să muncesc, să-mi țin familia pe linia de plutire, să scriu, să citesc cît pot de mult și, în principiu, să fiu pe cît de impermeabil se poate la isteria de masă. Pentru un om care poate oricînd lucra de acasă, profesional nu se simte un cutremur, poate doar mai mult muncă de rutină – tot ceea ce se rezolva înainte printr-o discuție face to face cu un coleg acum necesită două-treie-mail-uri…

C.T.: Dar copiii tăi?

B.-A.S.:Copiii mei sînt la școală, băiatul e în clasa a VI-a, fata într-a IV-a. Se adaptează la noile condiții, mișună pe lîngă noi cu foi printate, cu telefoane de pe care-și copiază temele, poartă măști, fac miștouri, în general se dovedesc mai maleabili și mai optimiști decît noi. Și, în principiu, învață în sistemul „alternativ“, pe care-l privesc cu același scepticism pe care-l arătăm și noi, părinții.

C.T.: Cum e să fii rebel cu mască?

B.-A.S.:Nu știu, eu înțeleg altfel „rebeliunea“, iar ea se desfășoară în condiții de maximă izolare, adică în minte. Vorba lui Flaubert, ca să poți exercita cu adevărat nonconformismul, trebuie să fii burghezul absolut în viața de zi cu zi. Eu, unul, prefer să port masca și să înjur de după două-trei straturi de material.

C.T.: Și pe mine mă enervează uneori masca, dar n-aș ieși în stradă să pun egal între libertate și demascare. Tu?

B.-A.S.:Eu mi-am luat porția de ieșire în stradă, începînd cu 1996. Ultima oară m-am trezit în creierii nopții, la Piața Universității, în fața unui băiat cu portavoce, care ne poruncea să îngenunchem și să spunem o rugăciune. Și m-am întrebat de unde pînă unde misticismul ăsta de grup, în ce piesă de teatru ne găsim, așa că m-am întors pe călcîie și am plecat. Mi-am jurat că n-o să mă mai găsesc vreodată în ipostaza asta. Așa cum am devenit de un scepticism atroce în fața oricărui politician.

C.T.: Dar să pui de o colecție de cărți tocmai acum?

B.-A.S.:O colecție de carte nu se pune la cale într-o lună, nici măcar în șase. În cazul nostru, o plănuim din decembrie 2019, cînd nu bănuiam ce se va întîmpla cu omenirea. În plus, cred că o colecție bună de carte nu poate fi decît ceva binevenit, indiferent de condițiile pandemice, meteo sau de apocalipsă anunțată. Și, ca să fiu cinic: cînd e mai bine să faci o colecție nouă, dacă nu în niște vremuri cînd nimeni nu îndrăznește s-o facă? Ai toate șansele să fii cel puțin vizibil.

C.T.: Cum ai ajuns la Trei (editura, pentru cine nu știe)?

B.-A.S.:Nu știu dacă e important „cum“ am ajuns. Las amănuntele astea pentru volumul de memorii. Cert e că în noiembrie m-am trezit pentru prima oară în viață șomer (muncesc din facultate, adică de prin anul 1999 sau 2000) și nu am știut să fac altceva cu timpul meu decît să-mi schițez în minte o colecție pe care o consideram eu că s-ar apropia de idealul platonician. În același timp, am executat un viraj extrem în viața profesională, orientîndu-mă spre un domeniu care mă pasiona încă din aceeași facultate, de la cursurile lui Cornel Mihai Ionescu, adică psihologia abisală. Preocuparea asta m-a condus la Silviu Dragomir, editorulTrei și psihanalist jungian, pentru niște sfaturi. Eram absolut hotărît să ies de pe piața editorială, numai că Silviu, căruia i s-a adăugat în discuție Magdalena Mărculescu, celălalt editor Trei, m-a deturnat de la planurile mele de pensionare de tip polițist român, așa că am început să discutăm chiar acea colecție ideală pe care o visam și, spre surprinderea mea, nu au fugit mîncînd pămîntul auzind de planurile mele hiperliterare, ci au plusat cu un entuziasm care pe alocuri îl depășea pe al meu.

C.T.: De unde ți-a venit să-izici colecției tale „Anansi“?

B.-A.S.:E rezultatul unui brainstorming în trei (Trei). Am vrut să rămînem în zona mitologiei, să evităm pe cît posibil cărările bătătorite și, după cîteva variante din mitologia greacă, am recurs la acest zeu african-jamaican-american jucăuș, trickster, care-și schimbă forma, se bazează pe istețime în fața forței brute, care stăpînește poveștile și care e eroul meu preferat din Zei americani, romanul lui Neil Gaiman. Toate trăsăturile lui Anansise regăsesc (sper) în profilul acestei colecții: diversitate, caracter ludic, indiferență în fața granițelor (de gen și teritoriale), dorința de a opune versatilitatea unor forțe de pe piața editorială din România obligate să respecte un profil „defensiv“.

C.T.: Șase dintr-o lovitură! De ce nu șapte, număr cu noroc, se zice?
B.-A.S.:Dat fiind că plănuim lansarea colecției încă de prin mai, am avut destul timp cît să o pregătim pe îndelete și să găsim elementele cu impactul cel mai puternic, de la calitatea și profilul celor șase titluri pînă la numărul cărților pe care le aruncăm pe piață în primul val. Dacă vă uitați la aceste șase titluri – o autoare croată (Slavenka Drakulic – Dora și Minotaurul), un scriitor portughez (Jose Luis Peixoto –Autobiografia), un anticar-librar scoțian (Shaun Bythell – Jurnalul unui librar), o mare și misterioasă scriitoare italiană (Elena Ferrante – Viața mincinoasă a adulților), o prozatoare suedeză (Linda Boström Knausgård) și un autor turc care-și scrie memoriile în închisoare (Ahmet Altan – Nu voi mai vedea lumea niciodată) – o să înțelegeți că selecția asta conține ea însăși o declarație de intenție: acoperă cam toate zonele literaturii actuale, amînînd deocamdată (pentru al doilea val de publicare) romanul anglo-saxon, care face legea pe piața noastră. După mine, miezul acestei colecții este romanul Slavenkăi Drakulic, pentru că prin ea ne afirmăm dorința de a readuce în atenție literaturile din jurul României, pe care mult timp le-am perceput în funcție de succesul avut „la Centru“, adică pe piețele puternice de carte. Dar deja în tipar se află următoarele trei titluri, iar în lucru alte nouă, așa că acest „șase“ inițial nu va rămîne probabil decît în mintea noastră, a celor care am făcut planul de lansare.
C.T.: N-ar fi fost bun acum un tîrg de carte pentru colecția ta?

B.-A.S.:Evident. Oricît am pretinde că online-ul a înlocuit cu succes lansarea de librărie, că vînzările din online au suplinit satisfăcător pe cele din librăria „brick and mortar“, astea sînt mantre menite să ne mențină optimismul. Nimic nu poate înlocui tîrgul de carte, așa cum nimic nu poate înlocui librăria tradițională. Cel puțin pentru mine. Un tîrg de carte ar fi fost bun pentru întreaga noastră piață editorială, care trăiește în plină criză de cînd s-a născut și pe care orice adiere de vînt o pune la pămînt.

C.T.: Să ne obișnuim cu lipsurile sau să tragem nădejde că (habar n-am ce-ar putea urma după acest „că“)?

B.-A.S.:Ca să rămîn în zona pieței de carte, lipsurile fac parte din fibra ei intimă. Deci obișnuiți sîntem, poate asta ne și face să murim cu fiecare „criză“, dar să nu ne predăm. E interesant cum fiecare criză a fost precedată de o explozie și un entuziasm nefirești (pentru cine are capul pe umeri). Înainte de cea din 2008-2009 îmi amintesc că nu exista carte interesantă din afară care să fie cumpărată de un editor român fără licitație și că avansurile ajunseseră să fie nefiresc de mari. Nici 2019 nu a fost foarte diferit, se aruncau bani cu nemiluita și, dacă-ți păstrezi cumpătul, înțelegi că nu e altceva decît acea ultimă înviorare a muribundului înainte de a expia. Ce mă înfricoșează pe mine, însă, este isteria de turmă, reacția in corpore, uniformă, care-l face pe editorul român să renunțe, în plin vîrtej, la literatura română, la proiectele de calitate, mizînd pe acele produse îndoielnice care-i vor aduce „cu certitudine“ bani. Uitînd acel editor că iepurele a sărit de multe ori chiar dinspre zona „quality“.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint