Cristian Teodorescu:Ce se întîmplă, domnule, în America?
Bogdan Suceavă:Sînt oare competent să comentez dacă n-am mai ieșit din casă și dacă experiența mea prezentă e comparabilă cu un naufragiu pe o insulă exotică? Să exprim oare păreri pe bază a ceea ce văd la CNN, MSNBCși Fox?Dar asta vezi și tu și probabil înțelegi mai bine. (Dau cîte o tură pe toate canalele, pentru că e bine să asculți toate părerile în vremurile noastre. Toată lumea are păreri, se fac știri din păreri și imaginarul izolării se alimentează cu păreri.) Dar ceea ce descriu e o cunoaștere mijlocită a realității, ceea ce înseamnă că ar trebui să știu că nu știu și să-ți povestesc despre cît de puțin știu. Dar oare pentru tine sau pentru mine, ca romancieri, nu e normal așa, să trăim mult în izolare? Cînd lucrăm la un roman, oare nu ne închidem în chilie pentru săptămîni în șir? Hai că așa facem, în zilele acelea minunate cînd scrii 30.000 de semne pe zi, din care la recitire ștergi jumătate… În perioada aceea de doi ani cînd am susținut o rubrică în Evenimentul zilei m-am documentat serios, am trăit în miezul realității, am interacționat cu lumea masiv, dar acum e altceva. Cînd am scris romanul Republica am recompus lumea României din vara lui 1870, perioada cînd Ion Luca Caragiale era adolescent. Pentru proză e bine să-ți acorzi astfel de perioade de izolare. Pentru suflet e la fel de bine. E trist că se întîmplă însă aceste tragedii și că ne izolăm din pricina unei tragedii de asemenea proporții. Și o viață dacă se pierde mai devreme decît ar trebui, e tragic. Așa că recunosc, nu sînt competent să comentez realitatea, sînt în izolare. Mă înclin în fața sorții.
C.T.:Lumea universitară din State ce zice despre pandemie? Acolo cum se descurcă școlile: deschise, întredeschise sau închise?
B.S.:Fiecare loc cu regulile sale bine definite. Pot să-ți povestesc cum e acum la noi la școală, la California State University, Fullerton. Campusul e închis complet, cursurile au loc virtual. Nu am lipsit la nici un curs, există înregistrările. Am predat în direct teoremele lui Green și Stokes, formula distanței a lui Euler, cea de la 1763, marile succese ale unor trecute veacuri. Am descoperit că pot preda onlinela fel cum predam și în sala de curs. Am avantajul de a frecventa la curs doar momentele de strălucire ale umanității, lăsînd crimele și prostiile pe seama filozofilor. Unul dintre cursurile pe care le susțin se numește Fundamentele geometriei și e pentru viitorii profesori de liceu; sînt toți de față la cursul virtual, pasionați și interesați. N-am pierdut studenți pe drum, atunci cînd am făcut tranziția de la predarea în clasă la predarea virtuală. Lucrez acum cu una dintre cele mai motivate generații pe care le-am întîlnit. Cînd am simțit asta mi-am zis că ar fi bine să răspund pe măsură, m-am pregătit cît de bine am putut ca să le ofer o experiență cît mai cool. Ca atare, folosesc patru software diferite ca să avem și grafica, și imaginile, și textul bine combinate, toate ca să susțină povestea. Geometria să treacă online în mantie aurie!
C.T.:Am ajuns să numărăm zilnic morții ca în război. Și să ne întrebăm temător ce va fi mîine. Mie asta-mi dă un sentiment de neputință. Ție?
B.S.:Bineînțeles că da. Deveniserăm prea aroganți. Prea ni se părea că sîntem în piscul istoriei, că dominăm întreaga planetă, că nimic nu ne mai poate dăuna, din vîrful muntelui nostru de hapuri. Iată-ne la fel de vulnerabili în fața unui microorganism ca și invadatorii din spațiu din literatura lui H.G. Wells. Crizele acestea sînt menite să ne recalibreze viziunea despre locul nostru în univers. Sîntem ceea ce devenim de pe urma întîmplărilor care ne închid între patru pereți. E normal să ne simțim neputincioși, anormal a fost cît am crezut că ne putem domina destinul.
C.T.:Sînt economiști care spun că ne așteaptă o criză mai afurisită decît cea din anii’30. Cît de albastră e acum treaba acolo?
B.S.:S-au pierdut 30 de milioane de locuri de muncă în SUA, adică 20% din locurile de muncă existente în cea mai performantă economie de pe planetă. Curios e că pe Wall Street sînt acțiuni care au crescut în perioada asta, ceea ce înseamnă că unii fac bine. Întrebarea ta ar fi mai potrivită pentru un specialist care a studiat modelările matematice ale șocurilor aplicate economiei. Eu nu am studiat asta niciodată. Nu simt viitorul, nici pe cel apropiat, nici pe cel mai îndepărtat, așa că nu m-aș pronunța. Pot cel mult să-ți povestesc ce simt: e foarte grav că mulți oameni și-au pierdut locurile de muncă. Asta mi se pare cumplit, pe lîngă tragediile produse de problemele de sănătate.
C.T.:Unii cred că pandemia asta o să-i cauzeze lui Trump, la alegeri.
B.S.:Dacă înțeleg bine, alegerile vor fi decise în patru state: Wisconsin, Michigan, Pennsylvania și Florida, asta în eventualitatea în care nu va avea loc cumva și vreo altă surpriză pînă-n noiembrie. Dintre acestea, cred că am o bună înțelegere a statului Michigan, unde am trăit șase ani. E ceva foarte curios acolo, cum se împart părerile într-un mod foarte echilibrat demografic, adică destul de aproape de jumătate. Mai e mult timp pînă-n noiembrie, rămîne de văzut, dar tot felul de schimbări sînt posibile.
C.T.:Pe-aici mulți s-au plictisit și au lăsat-o moale rău cu precauția. Dar pe acolo?
B.S.:Mai ții minte scena aia din Războiul stelelor cînd un cavaler Jedi îl supune telepatic pe un oponent care avea mintea slabă? Pur și simplu îl determină să facă altceva decît primise poruncă. Unii au mintea slabă, alții mintea puternică. Ei bine, pentru condițiile astea de izolare trebuie minte puternică. Trebuie să te întrebi în fiecare clipă care e scopul și să nu-l pierzi din perspectivă. Iar scopul e să nu iei acest virus, iar dacă din nefericire l-ai luat, să nu-l dai și la alții. Nu-i așa? Cum s-o lași mai moale cu precauția? Cred că multă vreme nu mai avem luxul acesta. Mă întrebi cum e pe-aici: ei bine, plajele din Orange County au fost pline într-un week-end, 80.000 de oameni au fost pe plajă. De vineri, 1 mai, au fost închise printr-un ordin al guvernatorului Californiei. Foarte bună măsură, nu e de glumă cu așa ceva.
C.T.:Cînd mai vii în țară? Că acum avioanele fac umbră vrăbiilor pe aeroporturi.
B.S.:Nu am nici cea mai vagă idee. E oare un loc liber în carantină pentru un călător din California? Apropo de izolare: ai observat oare că partea corală din Oda bucuriei se poate cînta excelent pe versurile lui George Topîrceanu din Rapsodii de toamnă? Încearcă, sună mai optimist decît orice altă versiune, alungă umbrele: „Gîze, flori întîrziate!/ Muza mea satirică/ V-a-nchinat de drag la toate/ Cîte-o strofă lirică“.
C.T.:Ție ce-ți lipsește acum?
B.S.:Îmi lipsește partea din biblioteca personală care a rămas la birou. Am cel mai mare birou din clădire și e plin cu cărți. Pe lîngă asta, cred că începusem să îmbătrînesc: îmi lipsesc lucrurile mărunte, tabieturile care ne fac funcționali. Cafeaua de la 6 dimineața de la Phills, cafeneaua de lîngă campus unde mă opream la prima oră, stăteam de vorbă, discutam despre toate cu oamenii aceia tineri, de la starea vremii la politică. Ajungeam la birou oricînd între 6,10 și 6,20 dimineața, și la prima oră începeam să lucrez. Se face matematică excelent în zori. Nu administrație, nu dezordonare organizată, ci muncă pe bune. Așa am scris recenzii pentru Mathematical Reviews și așa am terminat cîteva referee reports. Am scris cîteva cronici de carte pentru volume de matematică lucrînd la prima oră a dimineții, într-o liniște totală. De fapt, mă pregăteam să scriu mult la birou, de vreo doi ani am revenit la obiceiul acesta. (Cea mai mare parte din romanul Vincent nemuritorul a fost scris în campus.) Cum ziceam, primăvara asta am primul curs la ora 9a.m., și pînă atunci îmi programam întîlniri cu studenții. Primăvara asta am norocul unei excelente echipe de trei studenți cu care făceam cercetare; sînt foarte buni, am scris deja două lucrări cu ei. Sper din toată inima să depășim momentul și să colaborăm la fel de bine și-n izolarea care ne așteaptă vara asta. Dar cel mai mult îmi vor lipsi călătoriile. Plănuiam la finele lui iulie să merg la Philadelphia, pentru conferința Asociației de Matematică din America (MAA), MAA MathFest, pentru că anul acesta ar fi trebuit să fiu pe scenă, alături de coautorii mei, ca să primim un premiu din partea MAA. Dar se va întîmpla oare?
C.T.: Cine știe…
B.S.:Firește, faptul că nu pot primi un premiu pe scenă e un mizilic față de alte lucruri care ne pot lovi. MAA mi-a mai făcut o mare onoare în toamna lui 2017, cînd m-au invitat să fac una dintre prezentările din plen la una dintre conferințele lor; vom mai avea oare astfel de momente, evenimente cu sala plină? Și apropo de sală plină, îmi lipsesc spectacolele de teatru la care mergeam. Cînd revin la București, de fiecare dată merg la teatru, văd patru-cinci piese în luna mai, se joacă teatru foarte bun în România. Cînd sînt în Orange County merg la teatru de cîte ori pot. În primul week-end din mai ar fi trebuit să fac o prezentare într-o conferință a Societății de Matematică Americane, plănuiam să povestesc despre tradiția matematică a lui Gheorghe Țițeica. Nici asta nu se va întîmpla. Și astfel, nevoiți să ne reinventăm în izolare, sîntem invitați de destin să redescoperim virtuțile literaturii sfinților părinți trăitori în pustie, cei care ne mai atrag atenția din cînd în cînd asupra faptului că o mare parte a vieților noastre tinde să fie risipire. Are și singurătatea virtuțile ei. Aș fi preferat s-o redescoperim altfel.
1.456 de vizualizări
Superb