Ultima dată cînd l-am intervievat a fost după atacul descreierat asupra Capitoliului făcut de susținătorii lui Donald Trump. Acum am vorbit cu universitarul și romancierul Bogdan Suceavă despre cum se vede din State războiul și mai descreierat al lui Putin.
Cristian Teodorescu: Ce zice americanul de rînd despre Putin și despre războiul din Ucraina?
Bogdan Suceavă: Dar ce înseamnă americanul de rînd?… Nu e limpede pentru orice observator obiectiv că orice idee imperială e o boală mintală? Cred că ceea ce a spus Joe Biden în Polonia pe 26 martie reprezintă cea mai bună reprezentare a părerilor de peste Ocean despre situația din Ucraina.
C.T.: Dar rușii din State?
B.S.: Am observat două viziuni incredibil de diferite. Prima dintre ele, care mi se pare dominantă, aparține celor a căror reacție a fost rușinea vecină cu trauma. Spun ei: cum e posibil ca Rusia să facă rău fraților din Ucraina? Și cu cît mai multe imagini tragice văd, cu atît mai rău se simt. Sînt oameni liberi, deveniți cetățeni americani, care știu foarte bine ce înseamnă libertatea și nu marșează la ideile imperiale. Unii au făcut donații organizațiilor caritabile care ajută victimele războiului. Dar mai e o perspectivă, viziunea unor oameni care gîndesc cu totul altfel: propaganda occidentală prezintă situația dintr-un singur unghi, zic ei, aici e mai mult de povestit, hai să vedem, hai să analizăm. De cum începe conversația așa îți dai seama în ce direcție le bat în pas de defilare ideile, mai ales că spun: „Western propaganda“. Mă întreabă de ce nu sînt reflectate pe canalele TV și-n ziarele americane și părerile lui Putin, care și-a argumentat invazia cum s-a priceput el mai bine, peste masa aia lungă de șase metri. E curios că oameni care trăiesc în State zic asta, pentru că discursurile ambasadorului rus la ONU au fost transmise extensiv pe mai multe posturi și argumentația aceea a circulat și a fost comentată masiv. Gura lui Putin de la ONU a explicat cum e cu așa-zisa „denazificare“ a Ucrainei (probabil cea mai josnică motivație a crimelor pe care am auzit-o în timpul vieților noastre). Dar idei provenite din propaganda lui Putin răsar în părerile unora dintre rușii din SUA. Mulțimea e nevidă.
C.T.: S-a răsucit pînă și Trump împotriva lui Putin – zic „pînă și“ fiindcă acum vreo două săptămîni îl lăuda ce deștept e.
B.S.: Hai să discutăm numai despre oameni interesanți, OK?
C.T.: Colegii tăi ce părere au despre războiul ăsta?
B.S.: Am fost binecuvîntat cu prieteni inteligenți, decenți și cultivați, care știu foarte bine unde e Ucraina pe hartă și ce rol geopolitic joacă. Cu unii dintre ei discut non-stop, fie în viața reală, fie prin mesaje telefonice. Ne transmitem link-uri și schimbăm păreri despre analize. Zilele trecute discutam cu un prieten despre volumul The Next 100 Years, de George Friedman, publicat în 2009, unde se anticipa că, în jurul anului 2020, Rusia va provoca o criză. Ce viziune a avut autorul! De la un alt prieten am învățat să urmăresc cu mult respect emisiunea lui Fareed Zakaria, pe CNN, duminică dimineața (ar fi la ora 17 la București, pentru cine urmărește CNN), și care mi se pare una dintre cele mai inteligente resurse de analize internaționale din mass-media nord-americane. Prietenii americani cu care discut politică au fost extrem de surprinși de evoluția evenimentelor, nu au înțeles de ce Vladimir Putin și acoliții lui au declanșat această tragedie masivă.
C.T.: În mass-media americane sînt și din ăștia care-i țin partea lui Putin? Că pe-aici există.
B.S.: Sincer, eu nu știu pe nimeni. Sau poate nu mă uit pe canalul care trebuie. Nu pot să înțeleg cum poți să ții partea lui Putin. Cum?
C.T.: Crezi că s-au terminat ticăloșii din lume?! Din calculele tale, cu ce se aleg rușii pe termen scurt și lung de pe urma invadării Ucrainei?
B.S.: Cu ce s-au ales și din invazia Afganistanului: cu multe coșciuge de plumb, vorba Svetlanei Alexievici. Pe termen lung își vor vedea economia pusă pe butuci cum n-au mai avut-o de 75 de ani. Mai au puterea de altădată de a se relansa? Ideea de a invada Ucraina e ca o autostradă spre medievalitatea din care s-a născut conceptul de Rusie imperială și acolo se va și întoarce. De ce nu pot rușii care-l susțin pe Putin să se imagineze altfel decît cetățeni de rangul întîi ai unui imperiu care domină totul? Cîți oameni tineri vor muri pînă să priceapă rușii că istoria nu merge în direcția asta?
C.T.: Va mai fi lumea la fel după războiul ăsta?
B.S.: Categoric nu, multe se schimbă sub ochii noștri. Văzînd cum își apără ucrainenii țara, nu se poate să nu te gîndești ce anume inspiră atîta eroism și spirit de sacrificiu în fața unui colos ucigaș. Explicația nu poate fi decît una singură: dragostea de libertate și faptul că ceea ce oferă Rusia e doar sufocare cu întuneric. Rusia imperială e mormîntul ideii de libertate. Descoperim acum ce face viața frumoasă și care sînt valorile fundamentale pentru care merită se te bați împotriva unui monstru: libertatea, respectul față de viața umană, întărirea instituțiilor democratice, grija pentru sistemele de învățămînt și de sănătate ale unei societăți funcționale care pune viața cetățeanului liber pe primul plan. Ce bine e să trăiești într-o societate care își schimbă liderii la capătul mandatului lor, într-un cadru constituțional bine definit. E multă demnitate în tranziția puterii, la fiecare nivel, de la asociațiile de locatari pînă la partidele politice și uniunile de creație. E sănătos pentru societate ca liderii să mai și plece, iar modelul Robert Mugabe să nu biruiască. După mulți ani la vîrful puterii nimeni nu mai vede clar. E important să poți spune celui puternic: nu sînt de acord cu tine, fără ca asta să însemne temniță sau marginalizare. Pepiniera de unde provine Putin păstrează șanse să distrugă civilizația, are armele să facă asta, cum nici un asasin în serie n-a mai avut niciodată. Și mai e ceva. Am văzut în luna din urmă cîțiva dintre actanții din România care s-au grăbit să-l condamne pe Putin, așa e moda, dar care au o lungă istorie de susținere a ideilor antidemocratice, în versiune valahă. Să nu uităm ce mode au fost la noi, în diverse perioade. Cum elogiul militarismului antidemocratic a răsărit în multe ocazii în spațiul public mainstream. Ne amintim cu neplăcere cum nota Gabriel Liiceanu în prefața sa la volumul 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea (care a avut mai multe ediții la Humanitas, semn că piața cerea!):„Gîndirea lui Țuțea, prinsă în aceste cîteva zeci de pagini, este neîndoielnic un loc de reculegere al minții“. Reculegere? Să ne amintim astfel de vorbe memorabile: „Eu nu sînt democrat. Am asemănat democrația cu jigodia la cîine: nu scapă decît cei care sunt tari“. Sau: „Eu aveam niște planuri pentru poporul român: cucerirea Bulgariei și a Ucrainei, într-o fază istorică, și mai tîrziu vom mai vedea…“. Chiar așa? Toată lumea vrea să cucerească Ucraina? Sau, memorabil pentru dl Liiceanu: „Părerea mea este următoarea: trebuie să ne înmulțim ca sardelele, să ne înarmăm pînă-n dinți și să terminăm cu popoarele limitrofe, căci n-au ce căuta în Europa. Visul meu e ca fiecare babă română să mulgă vaca cu cascã militară pe cap“. Cum rezonează asemenea pasaje după ce vedem la ce duce viziunea agresivă a unui imperiu? Privești la televizor toate aceste tragedii incredibile și te gîndești: ce tip de gîndire duce la asemenea crime? Din ce frustrări poate să crească dorința asasină de a „termina cu popoarele limitrofe“? Nu privim lumea azi cu alți ochi după ce vedem consecințele acțiunilor motivate de iluzii imperiale?