Oricît de mult m-aş strădui, nu-mi iese deloc porţia de empatie pe care încearcă să mi-o stoarcă azi familia politică a lui Năstase şi apropiaţii săi. Mi-e imposibil să înghit în sec şi să suspin văzîndu-l pe Vanghelie invocînd sprinjinul medical al Domnului în cazul fostului său şef de partid. Deunăzi, chinuindu-mă să lăcrimez, am încercat să mi-l imaginez pe fostul mare ştab social-democrat pe patul de spital, cu perfuzii în vene şi cearcăne sub ochi.
Dar, imediat după această imagine de sfînt socialist torturat de marele inchizitor de dreapta, a trebuit să-mi compun în minte şi restul detaliilor peisajului care, neapărat, trebuia să conţină cîteva rînduri de pijamale Ermenegildo Zenga aşezate pe un superb gheridon Chippendale cu motive chinezeşti, vreo duzină de perechi de papuci din piele de struţ cu încrustaţii de sidef de la Balenciaga şi, fireşte, pe peretele din faţă, un splendid Ciucurencu, cel din prima fază, cu o cromatică exuberantă, aşezat acolo de apropiaţi în vederea împiedicării posibilelor tentative de recidivă ale celui suferind. Altoit încă din fragedă tinereţe în serele din cartierul Primăverii, acest Levant al Bucureştiului din care se alegeau fanarioţii roşcovani ai nomeclaturii, Adrian Năstase şi-a construit viaţa politică încercînd să-i dea aparenţa destinului măreţ. Un destin în care amestecul de încredere în Ristea Priboi şi pasiune pentru tablouri ar fi trebuit să treacă drept omogen, în care aroganţa stridentă a ştabului levantin ar fi trebuit trecută cu vederea din pricina atmosferei renascentiste şi cosmopolite pe care, atunci cînd îşi odihnea pumnul înmănuşat, obişnuia s-o cultive. În final, din statuia de ceară a social-democraţiei de factură europeană pe care s-a tot chinuit s-o impună în ochii lumii n-a rămas decît umbra unui personaj corodat de bolile tranziţiei, formă fără fond a unui sulfet de artist rătăcit pe meleagurile mlăştinoase ale politicii dîmboviţene. Îi urez să se facă bine, să meargă relaxat la Rahova, să citească, să scrie pe blog, să răsfoiască albume şi să mediteze la inconsistenţa etică a lumii. E un om inteligent, n-are cum să se plictisească. Cît despre următoarele episoade ale telenovelei anticorupţie din România mi-ar plăcea să nu-l ratez nici pe cel cu blondina care, ca să–şi pună capăt zilelor, renunţă la shopping, dar nici pe cel cu cheliosul care, încercînd să–şi pună capăt nopţilor, ia o supra-supradoză de Chivas.