Cancan ne prezintă cazul cutremurător al unui român care putea muri în tragedia aviatică din Ucraina, dacă nu renunța, din lipsă de bani, la planul lui nebunesc de a face înconjurul lumii. Este vorba de Tony Marcu, un actor de filme porno care locuiește în Canada și care, ne explică el, voia să meargă cu avionul de la Montréal la Amsterdam, de acolo la Kuala Lumpur și apoi la Melbourne, pentru ca în cele din urmă să se întoarcă acasă pe cealaltă parte a globului. Numai că n-a mai plecat deloc de acasă pentru că și-a dat seama că toată excursia costă cam mult. Mă rog, e evident că omul ăsta n-a fost în pericol în nici un moment. Pare că e doar cineva care se laudă, însă nu că are bani, ci că știe o mulțime de orașe. Dacă voia să facă o impresie mai puternică, putea să spună că era să meargă cu avionul care s-a prăbușit în Mali, între Burkina Faso și Algeria. Și că a decis în ultimul moment să nu mai plece deoarece călătoria i s-a părut prea ieftină și pentru că nu avea în cont suficient de puțini bani.
Un botoșănean de 40 de ani a ajuns la închisoare după ce și-a asmuțit câinii asupra vecinilor. El avea, se pare, cinci foști maidanezi, pe care-i plimba în lesă și cărora le dădea drumul mereu când i se părea că cineva se uită urât la el. Practic, omul a găsit o soluție ingenioasă la problema gărzilor de corp. Și-a dat seama că nu are nevoie de bodyguarzi costisitori care să-l apere. Sunt suficienți câțiva câini luați de pe stradă, care știu să răspundă la comenzi de bază și care încă n-au uitat cum se mușcă un om. Ar fi cazul să apară, în curând, maidanezii de farmacie, adică niște câini extrem de bătrâni, firavi și apatici, care să stea tolăniți lângă ușă, atenți mereu la pensionarii care se uită cu jind la medicamentele scumpe.
Încheiem grupajul de săptămâna asta cu o știre din lumea artei. Și din județul Vaslui, ce-i drept. O pictură a artistei Maria Bănușanu, intitulată Țărănci, a fost expusă timp de 18 ani cu susul în jos, într-un birou al Prefecturii din Vaslui. Se pare că mereu când îi atrăgeai cuiva atenția asupra poziției în care era așezat tabloul, funcționarii vasluieni ți-o tăiau scurt: ”Fii serios, cine a mai văzut țărănci care să nu stea cu picioarele în sus?”.
