Veşti îngrijorătoare de la Teheran. Preşedintele Mahmud Ahmadinejad tocmai a revenit dintr-o bucătărie subterană secretă din nordul ţării, unde a inspectat noua armă cu care Iranul ameninţă lumea occidentală: o bombă calorică extrem de gustoasă, cu maioneză, carne de vită şi mulţi cartofi prăjiţi pe margine. Liderul de la Teheran a testat personal burger-ul, însă în condiţii de maximă siguranţă, cu un şerveţel legat la gât, ca să nu dea pe el.
„Din păcate, nu ştim încă cine le-a furnizat iranienilor carne, dar vom afla“, declară un analist militar de la Washington. „E foarte grav că o ţară plasată de administraţia Bush pe Axa Răului a ajuns să deţină carne de vită. Nu era de ajuns că Phenianul a intrat anul trecut în posesia câtorva grame de biftec din acela extrem de gustos?“
Preşedintele Barack Obama se teme că Teheranul ar putea folosi bomba calorică împotriva civililor americani, care oricum erau obezi.
„În ziua de azi, un conflict deschis s-ar putea dovedi devastator“, a amintit Obama, în cadrul unei intervenţii televizate. „Noi deţinem bombe calorice, ei deţin bombe calorice. O să ajungem în curând să ne îngrăşăm reciproc, până când n-o să mai rămână nici un om în formă pe toată suprafaţa Pământului. Iar atunci, printre ruine, omenirea va trebui să o ia de la capăt cu regimurile de slăbit.“
Mahmud Ahmadinejad a refuzat să infirme sau să confirme zvonurile, susţinând că o eventuală bombă calorică ţine strict de bucătăria internă a Teheranului. „Ne-am săturat ca americanii să-şi bage nasul unde nu le fierbe oala. Chiar zilele trecute am prins un spion care încerca să afle ce avem noi pe foc. Vă daţi seama că l-am arestat imediat. Ascultaţi ce vă spun, o să stea în spatele grătarelor mult timp de-acum încolo.“
