În mahala începuse curățenia de Paște. De prin curți se auzea zgomotul preșurilor și covoarelor bătute cu spor și venea mirosul vechiturilor puse pe foc în mijlocul bătăturii. Cei care aveau cu ce tocmeau bidinărese să le spoiască prin casă și să le vopsească cercevelele și ușile. Femeile scoteau așternuturile și hainele de prin lăzi și, după ce le spălau în albii, le întindeau pe frînghie, în curte. Vasilica adusese trei femei să-i facă curat.
Una era Țițica, țiganca de știa să zugrăvească, dar avea și o șmecherie cu care ai fi zis că-ți punea tapet pe pereți. Țițica le mai dădea și să sugă copiilor de țîță – că de acolo i se trăgea numele –, fusese și pe la case boierești pentru asta. Pe unguroaica Șari, moașa o adusese să spele, să calce și s-o ferească de molii. Iar pe domnișoara Chițu, căreia îi făcuse trei raclaje, o rugase să-i facă curat prin bibliotecă și prin colecțiile de ziare ale lui Tiberiu. Moașa îi spusese lui Tiberiu să stea în oraș de dimineața pînă seara, ca să nu le încurce pe cele trei femei, ceea ce pentru el nu era mare lucru. Lua la rînd cafenelele, dădea o raită prin Cișmigiu, să se vadă cu patrioții, apoi accepta cîte o invitație la o discuție despre țară, acasă la vreunul dintre oldașii lui. Seara, cînd ajungea acasă, Tiberiu îi spunea Vasilicăi ultimele știri, iar ea se făcea că nu le știe.
Marea întrebare a amicilor lui era ce se mai întîmpla la Iași. Ce făcea adică Ionel Brătianu cu guvernul lui și ce mai ziceau Regina și Regele. Vasilica băgase de seamă că Tiberiu nu știa să-și țină gura închisă cînd trebuia. Drept care nu-i spunea ce mai aflase de pe la doamnele la care se ducea cu geanta ei de moașă. Ele îi mai spuneau ce mai aflaseră de la Iași. Și așa cum Vasilica nu-i povestea nimic lui Tiberiu despre bolile lor lumești și despre copiii pe care nu voiau să-i nască, tot astfel nu-i încărca memoria bărbatului ei cu ultimele noutăți din capitala din refugiu a țării.
În seara cînd domnișoara Chițu a întrebat-o dacă voia să mai păstreze ziarele vechi de aproape zece ani, în care se aduna praful, Vasilica era cît pe-aci să-i zică domnișoarei să le pună pe focul care mocnea în bătătură. Totuși, înainte de asta s-a uitat prin ele. Erau ziarele care scriseseră despre tentativa de asasinat asupra domnului Brătianu. Pe astea nu le strînsese Tiberiu, ci le păstrase ea. Poate și pentru că domnul Ionel Brătianu era un bărbat frumos, cu succes la dame, dar și fiindcă i se părea un om căruia îi mergea mintea ca nici unui alt politician. Pînă să scrie în ziare despre atentat, vuia Bucureștiul că prim-ministrul fusese împușcat pe la spate cu pistolul și că atentatorul fusese prins de niște cetățeni destoinici, nu de poliție, în dreptul hotelului Union. În ziua următoare s-a anunțat în ziare că domnul Brătianu scăpase cu viață, deși la spital îi fuseseră extrase două sau trei gloanțe din trup. În Universul scria că erau două gloanțe și că premierul urma să fie operat, cu toate șansele de izbîndă. Alte ziare, mai mici, susțineau că Ionel Brătianu fusese atins de trei gloanțe și că viața lui atîrna de un fir de păr.
Tiberiu era convins că atentatul fusese pus la cale de bulgari. Vasilica era de altă părere. Că niște români îl puseseră la cale pe omul care trăsese cu pistolul în domnul Brătianu. Căci ce ar fi avut de cîștigat bulgarii de pe urma asasinării lui Ionel Brătianu? Tiberiu era de părere că socialiștii bulgari încercaseră să dea o lovitură în București, fiindcă la ei, la Sofia, n-ar fi izbutit, căci țarul lor nu se juca. Și dacă țarul Bulgariei nu se juca, l-a întrebat Vasilica pe soțul ei, cum de-i scăpaseră printre degete supușii lui care voiau să-l pună rău cu regatul României? Poate de prost ce era, cu ceafa lui groasă, i-a replicat Tiberiu.
Vasilica i-a spus domnișoarei Chițu să pună la loc ziarele acelea. În ziua aia aflase că, la Iași, domnul Ionel Brătianu se întîlnise cu miniștrii Franței și Angliei, cu care stătuse îndelung de vorbă în casa în care locuia cu chirie pe strada Română. Și că, după aceea, Ionel Brătianu fusese la plimbare, de unul singur, în Copou, ceea ce nu făcea decît atunci cînd îi ieșeau bine treburile politice.
(Toate personajele neatestate istoric ale acestui serial au fost persoane reale, a căror viață și moarte pot fi dovedite prin actele lor de botez și prin certificatele de deces care au rămas de pe urma lor. Schimbările de nume, din motive care țin de voința autorului, vor fi dezvăluite la sfîrșitul întîmplărilor prin care au trecut, între anii 1900 și 1920.)
Proiect susținut de Primăria Municipiului București prin AMPT
