Cînd s-a aflat în București că tînărul scriitor ardelean Liviu Rebreanu fugise la Iași, ca să scape de nemții care-l căutau pentru dezertare, s-a mai aflat ceva. Că fusese pîrît de un confrate la Înaltul Comandament German. Confratele era cică român, căci denunțul, nesemnat, era scris în românește.
Nemții s-au dus direct la Rebreanu acasă, dar, politicoși, au bătut la ușă zicînd pe limba lor pe cine caută. Scriitorul a sărit pe fereastra încăperii din spatele casei, a ajuns în grădină și de acolo a trecut în curtea vecină. Norocul lui a fost că nu l-au lătrat cîinii. În timp ce soldații germani îl căutau prin casă, a luat-o calm la picior și, de pe o stradă pe alta, a ajuns acasă la un prieten, scriitor și acela. Prietenul i-a făcut rost de acte false și de ceva bani de drum. Cînd a ajuns la Iași, fugarul i-a trimis vorbă soției sale, actrița, că putea sta liniștită.
Patrioții din Cișmigiu jubilau și nu prea. Le creștea inima că bravul tînăr fusese ajutat să scape de un scriitor bucureștean, care-și pusese pielea în primejdie pentru el. Dar voiau să afle cine îl părîse nemților pe tînărul autor, ca să-l facă de panaramă pe ticălos. N-ar fi putut Tiberiu să afle cine și cum?
Cînd a aflat că junele scriitor fusese dat în vileag de un bucureștean, Tiberiu a simțit că i se taie picioarele. Ia te uită cu ce se îndeletniceau frații noștri sub ocupație! Căci el, Vasilica și rubedeniile ei care plecaseră fără pașaport din Ardeal, adică ce mai încolo și-ncoace, fugiseră, puteau fi luați la bani mărunți pentru asta, chiar dacă nu scriau la gazete.
Cîteva zile, Tiberiu n-a mai ieșit din casă, de teamă că și printre patrioți ar putea fi careva care să-l dea în gît nemților. Și el ca el, dar Vasilica și copiii? Cum ar fi fost dacă ei ar fi avut de pătimit de pe urma întîlnirilor lui din Cișmigiu? El ar fi avut stofă de martir, nu prea multă, însă orișicît. Dar ce vină avea Vasilica lui că el o căuta cu lumînarea prin Cișmigiu, fiindcă nu fusese în stare să-și găsească de lucru în București? Vasilica i-a răspuns liniștită că dacă asta era soarta lor, să intre la zuhaus, nu le rămînea decît să spere că vor ieși de acolo. Vasilica avea patru paciente actrițe. De la una dintre ele aflase că acest Rebreanu avea o istorie încurcată. Făcuse ceva pușcărie în Ungaria, după ce fusese locotenent de honvezi, venise în România și fusese extrădat. După ce scăpase din pușcărie venise în România, unde trăsese mîța de coadă. Se însurase cu o actriță la Craiova și ajunseseră amîndoi la București, ea la Teatrul Național, el ca tînăr scriitor care mai cîștiga un ban din gazetărie. Îl pusese dracul pe Rebreanu ăsta să scrie de rău despre o actriță din București, care avea un amant scriitor. Amantul îi jurase actriței că nu se va lăsa pînă nu-l va distruge pe detractorul ei. Mai întîi a vrut să-l provoace la duel cu pistolul, dar aflînd că ardeleanul fusese ofițer în armata Ungariei se abținuse. Nu-l provocase nici la un boxing englezesc, fiindcă eventualul adversar era înalt, musculos și părea deprins cu exercițiile fizice Așa că, pentru a se ține cuvînt, l-a pîrît nemților. Se auzise în București cum îl chema pe scriitorul care-l ajutase pe Rebreanu să fugă la Iași, deși ar fi putut fi dus la Curtea Marțială. Dar numele celui care-l denunțase rămăsese în ceață.
După ce a stat ascuns în casă o săptămînă, Tiberiu s-a gîndit că avea la îndemînă două posibilități. Una ar fi fost să fugă la Iași, pentru a se alătura Majestății Sale și domnului Nicolae Iorga. Ar fi avut bani, totuși cum s-o lase aici pe Vasilica și să-și părăsească copiii? Căci dacă ar fi încercat să plece toți în refugiu, ar fi fos prinși imediat, cum o pățiseră și alții. Cea de-a doua era să riște să fie prins în București ca transfug.
Popa ortodox din cartier, cu care se împrietenise, deși el era greco-catolic, i-a spus în timpul unei întîlniri, în care au amestecat primejdios de mult băuturile, că orice ar fi făcut, tot rău ar fi picat. Așa că l-a sfătuit să dea cu banul, dacă să plece sau să rămînă. Deși era amețit de băutură, Tiberiu i-a spus popii că părinții lui spirituali, Memorandiștii, n-ar fi fugit într-o asemenea împrejurare. Popa, apucat de un arțag bahic, dar încă lucid, i-a zis că atunci să facă ce l-o învăța Dumnezeu. În noaptea aceea, după ce s-a dus la culcare, Tiberiu a avut vise care n-aveau nici o legătură cu Cel de Sus. Primul și cel de care și-a amintit cînd s-a dat jos din pat, dimineața, era că se afla la Budapesta, într-un hotel unde trebuia să aleagă între mai multe prostituate, dar descoperise că n-avea bani ca să-și permită o asemenea aventură. După micul dejun, la care n-avea chef de mîncare, Tiberiu a anunțat-o pe Vasilica: „Mă duc să văd ce mai e prin Cișmigiu”. La care doamna lui l-a întrebat, cu o voce aproape maternă, dacă are nevoie de bani.
(Toate personajele neatestate istoric ale acestui serial au fost persoane reale, a căror viață și moarte pot fi dovedite prin actele lor de botez și prin certificatele de deces care au rămas de pe urma lor. Schimbările de nume, din motive care țin de voința autorului, vor fi dezvăluite la sfîrșitul întîmplărilor prin care au trecut, între anii 1900 și 1920.)
Proiect susținut de Primăria Municipiului București prin AMPT