Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

București, marea speranță Episodul 76: Efendi Regep

Zoom București, marea speranță Episodul 76: Efendi Regep

Murea cîte unul din mahala cam din senin. Așa se întîmpla. Mai de inimă, mai de altă boală ascunsă sau netratată. Dar prea mulți mureau în ultima vreme. Îl lua pe om o tuse și-o fierbințeală, iar după cîteva zile, odată se termina cu el. Vasilica auzise de gripa spaniolă și, din ce mai citea prin ziare, ajunsese la concluzia că boala asta omora iute tot ce nimerea. Dar ce să caute la București această gripă? Că doar n-o aducea vîntul!

Ofițerul turc care tocmai venise în București și trăsese în gazdă în casa unei tinere văduve de război a chemat-o pe moașă să-l scape de o blenoragie. Îl chema Regep, învățase nemțește pe front și avea acasă două neveste. Locotenentul Regep i-a spus moașei că mai călcase strîmb de cînd lupta pe front. Ultima oară cu o vivandieră care se culca într-o singură zi sau noapte cu douăzeci de candidați la oferta ei. Femeia era de neobosit și își primea clienții într-o căruță cu coviltir, cu care mergea în spatele frontului. Plutonul pe care-l conducea Regep îl invitase să fie el primul care se bucura de ceea ce avea ea între picioare. Și acum îl chinuiau niște dureri bășicate de nu mai știa ce să facă.

Vasilica i-a prescris o alifie pentru bărbăția lui spuzită de buburuze. Dar cînd l-a auzit cum tușește, l-a sfătuit să consulte un doctor. A doua zi, însă, locotenentul n-a mai avut nevoie de nici o consultație. L-au luat soldații lui și l-au îngropat în bucata turcească a unui cimitir de la marginea orașului. După alte cîteva zile a murit, tot din senin, și văduva care-l găzduise, cu tot cu o rudă care locuia la ea în casă. În mahala s-a întins zvonul că așa pățeau femeile care primeau ocupanți în casă. Doar că nu multe zile după aceea au murit și cîțiva vecini ai văduvei.

Vasilica se gîndea că pînă aici îi fusese. Turcul îi tușise în nas, așa că dacă el avusese boala aceea de care se murea mai rău decît pe front, i-o dăduse și ei. A zăcut și ea vreo cîteva zile, lovită de febră, într-o încăpere nelocuită din casă, fără să-i lase pe Tiberiu și pe copii să se apropie de ea. Estimp s-a dus să-și verse oala de noapte la umblătoarea din curte, deși de-abia se ținea pe picioare și, cum nu mînca nimic, se simțea tot mai ușoară, încît și-a închipuit că moartea se pregătea s-o ia. Cînd adormea se visa din nou la ea în sat, în copilărie, sau în noaptea nunții, cînd Tiberiu nu izbutea s-o dezvirgineze. Cel mai des însă visa că pornea din nou de acasă către București, dar nu mai nimerea drumul. După a patra zi, aproape moartă de foame, Vasilica s-a ridicat din pat și s-a dus noaptea în bucătărie. A golit oala cu ciorbă și a mîncat pîine, cu o foame de miloagă. Apoi a căzut de-a lungul coridorului dintre încăperi, sătulă, dar sleită de puteri. S-a ridicat de acolo cînd nu se luminase de ziuă. Se simțea din nou ca înainte, dar ca și cum s-ar fi întors de undeva unde nu mai călcase pînă atunci. Dacă asta fusese moartea care încercase s-o ia, ce să zică? Era mai plăcută decît boala.

În încăperea conjugală, Tiberiu dormea chinuit, pe marginea patului, ca și cum ar fost gata să se dea jos de acolo în orice clipă. Ia uite, săracul de el! Nu mai putea de grija ei. Copiii, în schimb, n-aveau nici o apăsare, așa că, aproape înveselită, Vasilica s-a dus să-i învelească mai bine. Cînd s-a făcut dimineață s-a dus să-i trezească pe toți, după ce a făcut ceai și, pînă să vină femeia în casă, a pregătit o omletă din zece ouă, în care a adăugat și felii de slănină, la fel ca pe vremea cînd ea făcea toată gospodăria în casă.

După ce s-a întors la treburile ei de moașă, Vasilica a aflat că mai muriseră oameni din mahala și de prin restul Bucureștiului, printre care și patru dintre femeile care mai aveau puțin pînă să nască. Aproape că uitase de locotenentul turc de la care i se trăsese, cînd trei soldați au venit la ea acasă, cu un peșcheș. Un șirag de mărgele de chihlimbar, așa cum le spusese efendi Regep să i-l aducă.

În ziare nu scria nimic despre gripa spaniolă în București. Iar în ziarul nemțesc nici atît, doar că în anunțurile de tot felul, la capitolul decese, era menționată cu regret  moartea la datorie a locotenentului Regep. În schimb, prin ziare se scria despre ravagiile pe care le făcea gripa asta în toată lumea, de ajunsese pînă și în Australia.

(Toate personajele neatestate istoric ale acestui serial au fost persoane reale, a căror viață și moarte pot fi dovedite prin actele lor de botez și prin certificatele de deces care au rămas de pe urma lor. Schimbările de nume, din motive care țin de voința autorului, vor fi dezvăluite la sfîrșitul întîmplărilor prin care au trecut, între anii 1900 și 1920.)

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • În căutarea țăranului pierdut

    18 februarie 2020

    Prin anii ’90, șoseaua dintre Craiova si Calafat purta la gît în plină iarnă salbe de potîrnichi și de prepelițe, care spre a nu fi detectate pe cîmpul înzăpezit de […]

  • Instinct primar

    18 februarie 2020

    Partidele bătrîne se închină la chipul cioplit al primarului. Și PSD, și PNL se prosternează la picioarele acestei divinități păgîne. Au primari mulți pe care vor să-i păstreze fiindcă fără […]

  • Cine suntem, ce mai vrem

    18 februarie 2020

    „Să se știe cine suntem și ce vrem“, spunea Ion Iliescu în decembrie 1989 despre necesitatea unei comunicări cu ambasada Uniunii Sovietice. Desigur, sovieticii știau destul de bine și cine […]

  • Ludovic autorăstignit a doua oară

    11 februarie 2020

    După ce a fost bătut la școală de niște derbedei, elevul conștiincios Ludovic Orban, sfătuit de domnul diriginte, a decis să-și dea singur palme în fața clasei dacă împricinații refuză […]

  • Războaiele care ne-au prostit

    11 februarie 2020

    Cînd vine vorba despre înapoierea României, două tabere duc greul bătăliei. Una susține că sîntem ținuți pe loc de corupție. Cealaltă e de părere că sîntem victima conspirației internaționale. În […]