Dintre memorialiştii care au scris despre Bucureşti, Constantin Bacalbaşa e preferatul meu. Ştia să „zugrăvească” şi avea un har de povestitor fără pretenţii, dar de un talent sărit din comun. Era un tip ordonat – ca probă că a scris şi o preţuită carte de bucate, încă folositoare. S-ar putea însă ca memoriile lui despre Bucureşti să fi fost scrise pe calupuri strînse şi pentru că mai întîi le-a publicat în serial în Adeverul lui Constantin Mille. Bacalbaşa ştia oraşul, dar ca să nu scrie după ureche îi mai întreba şi pe alţii. Cum n-a vrut să scrie o istorie a oraşului, are un ton relaxat şi nu scapă nici un prilej de a povesti cu haz întîmplări auzite de la unul şi de la altul despre bucureşteni care au avut oarece faimă la vremea lor.
El povesteşte despre marii jucători de table ai oraşului, despre bătăuşii de partid din secolul 19, despre cîrciumile populare, despre pamfletarii care se duceau cu perna la arest, fiindcă ştiau ce-i aşteaptă după cîte un articol antidinastic mai îndrăcit, despre faimosul Ionescu – precursorul lui Constantin Tănase, despre contrabanda cu alcool la barierele oraşului, despre preţurile vremii, despre Miţa Biciclista şi toate astea, plus multe altele, cu umorul calm al bucureşteanului trecut prin multe.
Constantin Bacalbaşa are o memorie de statistician şi o vervă de romancier foiletonistic pe care ştie s-o calmeze cu duşurile reci ale memorialistului. Cînd se bagă la marile evenimente ale oraşului o face pentru a se apropia de cîte un personaj sau mai multe, cu ajutorul cărora să arunce o lumină obişnuită asupra Bucureştiului.
Bacalbaşa se duce în Obor, la Moşi, de unde povesteşte cum petreceau bucureştenii, reproducînd şi fazele tari, cum am zice azi. Scrie despre precursorii anticarilor, cu dulapurile lor cu cărţi. Unii dintre ei au devenit, cu banii cîştigaţi din negoţul cu cărţi, patroni de edituri cu succes.
Nu trebuie să deduceţi de aici că Bacalbaşa n-ar fi avut acces la societatea selectă a vremii. Avea uşă deschisă şi la notabilităţi şi la autorităţi, dar ceea ce-l interesa pe el era o cronică a Bucureştiului a cărui amintire începea să se piardă.
Asta începînd cu alegerile de pe vremuri, în care cine vota cum nu trebuie era însemnat cu creta pe spate şi încăpea pe mîna bătăuşilor de partid. Iar persoane cărora li se făcea cinste politic la cîrciumă se duceau şi votau de mai multe ori la rînd, pînă prindeau de veste bătăuşii cu alte convingeri politice şi le rupeau oasele.
Cum se făcea contrabandă cu alcool la barierele Bucureştiului? Femei fals însărcinate purtau legat de burtă un recipient cu băutură. Căruţaşii aveau fund dublu la căruţe, găzarii umblau cu garniţe în care în partea de sus era gaz iar dedesubtul tavanului de tablă alcool.
Bacalbaşa e cred primul care dezvăluie taina apariţiei micilor la Bucureşti. I se terminaseră maţele pentru cîrnaţi proaspeţi unui cîrciumar inventiv şi omul lovit de inspiraţie dă ordin să se pună la grătar cîrnaţi fără pieliţă, lungi ca un deget şi groşi ca de două. Dar morile de pe Dîmboviţa şi locurile de petrecere şi cu ştaif şi pentru poporani? Citiţi-l pe Bacalbaşa, cel care a scris adevăratele Mistere ale Bucureştilor, pe bune.