Am aflat săptămîna asta că, acum vreo 12 ani, Mircea Badea ar fi avut o relaţie cu Oana Zăvoranu. E genul de ştire care te surprinde, dar, în acelaşi timp, e logică şi musteşte de sens. E ca şi cum am afla că Hitler şi Stalin se uitau la aceleaşi seriale sau că Ponta şi Crin au plagiat aceleaşi cărţi. Nu ştim cum a fost prima întîlnire dintre Mircea şi Zăvo, dar e destul de clar cum au decurs ostilităţile.
Mircea Badea: Hei, prietene, ţi-a mai spus cineva ce ochi frumoşi am? Dar şi ai tăi sînt OK. Aş putea face şpagatu’ cu testiculele între ei.
Oana Zăvoranu: Ce spiritual eşti! Îmi place şi corpul tău atent lucrat, deşi e clar că încerci să compensezi ceva cu el.
M.B: Ştii cîte flotări pot eu să fac, prietene? Pe toate!
O.Z.: Să ştii că şi eu pot să fac flotări. Fără mîini chiar!
M.B.: Da? Cum merge asta, prietene?
O.Z: Mă pun pe burtă şi răcnesc la pămînt pînă pleacă de sub mine, ridicîndu-mă de la podea. Ştii, aş putea să răcnesc şi la tine. Ai face flotări mai repede.
M.B.: Prietene, mi-ar plăcea să te fac să răcneşti între 5 şi 7 minute, toată noaptea, prietene.
O.Z.: Auzi, da’ de ce tot zici „prietene“ încontinuu?
M.B: E o deformare a limbii. Nu pot să mă abţin. O am din naştere. Primul meu cuvînt a fost „prietene“.
O.Z.: Oh, taci şi bagă-mi limba aia deformată pe gît. Vreau să-mi umezeşti amigdalele uscate de la atîta răcnit cu vîrful ei.
M.B.: Nu o să regret asta cît oi trăi!
O.Z.: Eu nu o să povestesc la toată lumea chestia asta. Niciodată nu o să simt nevoia să spun tuturor toate întîmplările din viaţa mea, oricît de intime, penibile şi neinteresante ar fi ele!