Acum vreo 30 de ani, cu o zi înainte de Blagoveștenii, mă duc la Giurgiu, cu o treabă literară și nu numai. Treaba literară consta într-o întîlnire cu cititorii bibliotecii județene. Asta urma să se întîmple după-amiază. Pînă atunci, am dat o raită în piața mare, după pește, cum mă sfătuise un poet bucureștean. Pește nu era, dar se găseau macaroane. La bibliotecă, înainte de întîlnire, apare și primarul, să participe. Bem o cafea cu înlocuitori, care avea un caimac promițător și un gust sălciu. Primarul îmi vorbea despre Tudor Vianu și Ion Barbu, fiii orașului, de parcă tocmai s-ar fi despărțit de ei. Apoi a trecut la marea lui operă culturală, repararea mormintelor militarilor și a monumentului eroilor de la cimitir, cu care-l întrecuse pe omologul său de la Ruse. După întîlnirea cu cititorii, profesori și funcționari care știau că vine și primarul, edilul mă invită peste Dunăre, să mă conving de adevărul spuselor sale, dar după ce avea să se mai întunece. Cînd se lasă întunericul, pe malul nostru, cîteva lumini ofticoase, în timp ce dinspre bulgari veneau lumini peste lumini pe apă, de-ai fi zis că voiau să le dea cu sîc giurgiuvenilor. Ne suim mai mulți într-o șalupă și trecem pe malul celălalt, pe lîngă bărci cu vîsle, încărcate cu giurgiuveni care făceau același lucru. Șalupa se oprește lîngă un ponton și un bulgar, care părea s-o fi așteptat, îi zice în românește primarului: „Ați venit să luați luminătă?”. Primarul nu răspunde provocării. Mă duce cu taxiul la cimitir. Avea dreptate omul! Apoi ne ducem la o alimentară unde se găseau de toate, inclusiv pește încă viu, caras și crăpceni, așa, ca pentru Buna Vestire.
Buna Vestire, la Ruse
