► Deși nu ne putem lăuda cu mințile strălucite ale oamenilor de știință britanici, am reușit să elucidăm unul dintre marile mistere ale omenirii: secretul polițiștilor burtoși. După observații și cercetări aprofundate care au durat, cu întreruperi, peste douăzeci de ani, iar fără pauze cinci minute, am aflat răspunsul la întrebarea „De ce au polițiștii burtă?“. Pentru că sînt îndopați, de superiorii lor, cu tone de prăjituri.
Direcția Generală de Logistică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, unitate ce se ocupă, printre altele, cu „asigurarea tehnică a mijloacelor de mobilitate, a armamentului și tehnicii speciale, de dezvoltare tehnică“, și-a anunțat intenția, în SEAP, de cumpăra, în baza unui acord-cadru, între 9 pînă la 13 tone de prăjituri din zece sortimente. Pentru această cantitate, ce urmează a fi livrată pe parcursul unui an în trei locații din București, Mamaia și Saturn, direcția este dispusă să plătească pînă la 564.000 de lei, cu tot cu TVA.
Odată ajunși în acest punct, după prezentarea de mai sus, legătura dintre oamenii legii și prăjituri capătă o claritate de cristal. Astfel, de fiecare dată cînd se întorc din misiune, polițiștii sînt recompensați cu cîte o savarină pentru orice infractor încătușat și cîte o amandină pentru fiecare amendă dată.
► Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a achiziționat hîrtie A4 și A3 în valoare de 600.000 de lei plus TVA. Ca să vă faceți o idee, hîrtia astfel achiziționată ar putea acoperi cam 1.496 de hectare sau, pusă fiecare coală cap la cap, ar acoperi distanța de 7.128 de kilometri, adică de 6,22 de ori distanța dintre București și Viena. E multă hîrtie, oricum am lua-o, și ne întrebăm ce Dumnezeu or face oamenii ăia cu atîta amar de coli. Birocrație, veți spune, dar nici asta, parcă, nu justifică 48.000 de topuri de hîrtie A4. Așa că fie – incapabili să acceseze fondurile europene – tipăresc direct banii de subvenții, fie se apucă să facă peștișori de hîrtie, ca să mai populeze apele din ce în ce mai golite de către braconieri.
Publicat în Cațavencii 10(88) 2013
