„Ce-o vedea Alecu și noi nu vedem?” – asta era întrebarea pe care și-o puneau apropiații lui C.A. Rosetti. Ochii lui holbați, trăgînd, parcă, să iasă din orbite ca să cerceteze mai bine lumea, cearcănele și fălcile căzute dădeau un farmec de neșters feței de buldog revoluționar, surprins de blitz-ul istoriei.
Toți pictorii care i-au făcut portretul au pictat mai întîi bufnițe, cărora le-au adăugat mustăți, cravată și le-au acoperit urechile cu plete. Era mai ușor să procedezi astfel pentru a obține o imagine fidelă a lui C.A. Rosetti. Ca dovadă, atunci cînd turcii au vrut să-l înhațe, marele om politic și-a luat, pur și simplu, zborul.
Ca mai toți revoluționarii din linia întîi, Rosetti s-a mulțumit să studieze un pic la liceu, lăsînd greul pe părinții care urmau să-l trimită la Paris pe bani storși dintr-un sistem de exploatare a celor pe care el voia să-i elibereze.
Pînă acolo însă, Rosetti s-a înrolat, la 16 ani, în armată. Cei trei ani petrecuți în cazarmă l-au făcut să descopere, pe lîngă beție, duel și zaruri, acel spirit de violență pe care îl aștepta revoluția de la autorii ei. În 1836, la 20 de ani, tînărul Alecu lasă baltă cătănia și alege literatura. Fiindcă trăia într-o lume ale cărei inegalități îl umpleau de dezgust, e numit șeful Poliției din Pitești, apoi procuror la Tribunalul civil din București, pe lefuri capabile să scoată lumea în stradă.
În 1844 pleacă la Paris, unde studiază posibilitățile de a porni o revoluție la București. Înființează Societatea studenților români, prima dintr-un interminabil șir de societăți secrete care-și propun să întoarcă lumea pe dos. Loja masonică „Trandafirul Perfectei Tăceri” i se întinde la picioare ca un preș, Rosetti obținînd peste rînd toate gradele. Peste trei ani înființează la București loja “Lumina”, strămoașa inocentă a ceea ce, în zilele noastre, va corespunde denumirii de grup constituit în vederea comiterii de infracțiuni.
Se căsătorește cu Mary Grant, o scoțiană cu fruntea bombată, care ne trimite o privire oblică și tristă din tabloul “România revoluționară”, pictat de amicul Rosenthal.
Cînd revoluția a dat buzna și în Valahia, Rosetti a păstrat pentru el aripa radicală, comanda Poliției și postul de redactor-șef al ziarului Pruncul român. Visul frumos s-a transformat repede într-o fugă cu turcii pe urme, iar Rosetti a lăsat idealurile în paza Înaltei Porți și a făcut din Viena și Paris martorii exilului său.
La întoarcere a pus umărul la Unire, la alegerea și abdicarea lui Cuza, la aducerea lui Carol I, la Războiul de Independență și la multe alte lucrări despre care masonii au crezut că merită deranjul.
Savuros
Parca -i Academia de pe vremuri.
” Toți pictorii care i-au făcut portretul au pictat mai întîi bufnițe ” 😉