Ion Cristoiu a fost condamnat, la un moment dat, să plătească o daună-record victimei unui articol de-al său. Este vorba despre 400.000.000 de lei vechi pe care instanța a dispus ca Ion Cristoiu să-i plătească Gabrielei Adameșteanu, după ce într-un soi de editorial o jignise pe aceasta în ultimul hal. N-am să redau măgăriile pilticului, dar puteți fi convinși că erau mai degrabă rodul unor frustrări acumulate în decenii în care nici măcar gâștele Găgeștiului nu i-au acceptat avansurile, decât scriitura unuia care se crede, de lungă vreme, maestru în viață.
Suma poate părea mare, dar, de fapt, este echivalentul a aproximativ 10.000 de euro. Nu e un capăt de țară pentru un om ca Ion Cristoiu, care, în perioada lui de glorie la Evenimentul zilei, câștiga suma aceasta lunar. Nu este vorba, însă, despre pedeapsa raportată la venituri, ci despre faptul dacă pedeapsa cu pricina a fost una meritată au ba. În momentul în care s-a pronunțat sentința, Ion Cristoiu era șeful Realitatea TV și, oricât de zgârcit ar fi fost întotdeauna Prigoană, de plătit nu-l plătea prost deloc pe cel mai de seamă fiu al unui mic sătuc vrâncean. Cu contul destul de plin, pentru că n-a fost niciodată un cheltuitor, Ion Cristoiu n-a putut totuși să nu se victimizeze și a pornit o lacrimogenă strângere de fonduri prin intermediul televiziunii pe care o conducea, pretinzând că n-are banii și că, dacă nu plătește, va fi dat afară din casă.
Dar Gabriela Adameșteanu nu era o personaă aflată într-o funcție publică, nu era un angajat la stat care-și depășise atribuțiile. Fusese bălăcărită în ultimul hal de către un misogin celebru, care văzuse în fosta șefă a revistei 22 toate relele tuturor femeilor care nu-i întorseseră vreodată avansurile scunde.
De fiecare dată când se pune problema îngrădirii libertății presei dându-se drept exemplu astfel de abuzuri de limbaj ale ziariștilor, breasla se aricește și vorbește despre posibilitatea victimelor de a-și repara imaginea în procese civile. Așadar, acceptăm arbitrajul Justiției atunci când unii dintre cei care-și folosesc pixul o iau pe arătură, jignind sau mințind. Unele dintre așa-zisele victime, mai ales demnitarii, și-ar dori alt soi de arbitraj, cam ca acela făcut de CNA, unde alegerea membrilor se face pe criterii politice. Totuși, Justiția e de preferat unui astfel de organism metajudiciar, cu condiția ca Justiția să nu neglijeze faptele sau dovezile și să nu-și apere apropiații. De obicei, istoria ultimului deceniu ne învață că ziariștii târâți aiurea prin tribunale au avut câștig de cauză în fața pretențiilor absurde ale unor demnitari ce s-au considerat lezați. Dar, la fel de bine, există exemple de decizii judecătorești ce nu pot fi explicate decât prin faptul că cei care au inițiat procesul aveau obiceiul de a zburda pe același câmp tactic pe care se hârjoneau și unii dintre judecători.
Până cu doi ani în urmă mă puteam mândri că n-am pierdut nici unul dintre procesele intentate de diverși oameni despre care am scris. Nu pierdusem pentru că îmi aleg cu grijă cuvintele și pentru că pot prezenta dovezi pentru toate informațiile pe care le public. Dar a venit și ziua aceea în care o instanță a avut altă părere. Așa se face că și eu, și Doru Bușcu am pierdut procesul intentat de Horia Georgescu, fiind nevoiți să-i plătim acestuia daune oarecum morale de 500 de euro fiecare. Asta, după un proces în care judecătoarea ne-a refuzat probele. Dar dacă probele noastre au fost refuzate în acel moment, a apărut o altă instanță care, judecând oarecum aceleași lucruri pe care le scriam noi, l-a condamnat pe fond pe Horia Georgescu, la închisoare cu executare. A fost suficientă această sentință pentru ca Horia Georgescu să iasă public și să povestească exact lucrurile pe care le povestiserăm și noi în articolele noastre, recunoscând că acționa la ordin, recunoscând că dosarele ANI se făceau la comandă și recunoscând faptul că activitatea sa nu se desfășura în limitele fixate de lege, ci în unele mult mai largi și neconstituționale, stabilite la un pahar de whisky și un trabuc fin de interese paralele celor legale. Sper că domnul Georgescu păstrează bine mia de euro obținută de la noi. În cazul unei sentințe definitive similare celei de pe fond, banii ăia îi vor prinde bine la magazinul din penitenciar.
Au mai fost oameni condamnați să-i plătească daune lui Robert Turcescu, pentru că au spus despre el că ar fi ofițer acoperit al serviciilor. La ceva vreme după respectivele condamnări definitive a venit însăși recunoașterea lui Turcescu cel cu bolovani în spate, care a spus că da, a fost ofițer acoperit al serviciilor. Dar condamnarea pentru că s-a spus adevărul a rămas, iar farsorul a ajuns în Parlament.
În fine, săptămâna trecută, câțiva moderatori și invitați permanenți ai Antenei 3 au fost condamnați să-i plătească doamnei K. despăgubiri de 300.000 de lei pentru ceea ce au spus într-o emisiune despre domnia-sa.
Practic, deși nu a fost nici măcar supusă votului în Parlament, legea defăimării la care visează Dragnea a și fost aplicată. Dacă îndrăznești să spui ceva despre simbolurile naționale, ești taxat drastic și fără drept de apel. Și ce simbol mai reprezentativ avem zilele astea decât lupta anticorupție și idolița acestei lupte, doamna K.? Nu merită aceasta cele mai mari daune din istoria daunelor plătite de presa din România? Merită, desigur, chiar dacă practica CEDO ne spune (iar mulți dintre judecătorii români știu asta) că demnitarii sunt și trebuie să fie supuși criticilor, iar aceste critici pot merge și spre exagerare.
Când CEDO va decide despăgubirile în cazul Rușanu versus România, veți vedea că judecătorii vor decide despăgubiri mult mai mici decât cele 70.000 de euro trimise spre conturile doamnei K. Iar Rușanu va fi despăgubit pentru câteva luni de pușcărie făcute de pomană, pentru încheierea definitivă a carierei profesionale și a celei politice. Dar Rușanu nu este un simbol. Pe când, vom afla asta în curând, atunci când călătorești în străinătate, doar câțiva români sunt știuți peste tot: Hagi, Nadia, Ilie Năstase, Dracula și doamna K.
La ce tarife are deja, ar fi păcat ca doamna Kövesi să candideze la președinție după ce-și termină mandatul la DNA. Ar face o avere jucând în reclame la blendere care taie ceapa cum tăia doamna corupții, la saltele care-ți asigură un somn la fel de liniștit ca acela al protejaților doamnei, la parfumuri de cameră care acoperă mirosul de rahat la fel cum acoperă unii azi abuzurile din Justiție.
3.646 de vizualizări
tare faza cu reclamele…
Uauuu ,ce frumos si sfatos e scris. Felicitari!
Da frate, ai scris adânc. Ai omis însă detaliul ca litigiul pornit de madama Chiovesi a fost ticluit, pornit si, inevitabil, câștigat urmare unor directive productive date de consultanții PR angajați si plătiți din fondurile instituției, ceea ce e cam proxim corupției. Dana stie.