Deși, în particular, C.V. Tudor se lăuda că el e Alcibiade, încă de pe vremea cînd îl țuțărea pe Eugen Barbu la Săptămîna, oficial s-a tot spălat pe mîini de acest pseudonim, pe care l-a teleportat în România Mare, pînă cînd, strîns cu ușa la tribunal, a recunoscut ceea ce știa toată lumea. Alcibiade era autorul textelor antisemite din foaia lui C.V.T. și al infamiilor despre atentatele din 9/11, care ar fi fost puse la cale de americani, nu de Al-Qaeda. Asta în afară de așa-zisele scrisori primite la redacție din partea unor „români revoltați” ori a unor „grupuri de patrioți”. Cînd a încercat să-și facă imagine de democrat, C.V.T. a renunțat la textele antiamericane, le-a cerut scuze evreilor și l-a băgat pe Nati Meir în Parlament, pe listele PRM, alături de foști securiști care n-au reușit în afaceri. După ce a rămas pe dinafara Parlamentului și n-a mai ajuns nici în Parlamentul European, C.V.T. s-a întors la „conspirațiile iudeo-masonice”, și în România Mare, și în Tricolorul, ziarul lui „popular, creștin și european” în care, la 9 ianuarie, a apărut un text sub titlul „Tot mai mulți specialiști consideră că așa-zisul atentat de la Paris e varianta franceză a lui 11 septembrie 2001: o făcătură israeliano-americană!!!”. Adevărata făcătură e textul din ziarul lui C.V.T., în care, evident, nu e citat nici un specialist și care e atît de gogonat, încît nu-i e atribuit nici măcar lui Alcibiade, ci a apărut, curajos, fără semnătură.
C.V.T. descoperă din nou conspirații
