Caţavencii

Ca la şuşa cortului cu Mihai Trăistariu şi Lucian Mîndruţă

Gen Tornero, dar cu două minute mai scurt

Mihai Trăistariu (solist vocal cu boltă), despre recenta vacanţă petrecută în Munţii Ceahlăului: „A fost o experienţă frumoasă. Am jucat cărţi, Mafia şi tot felul de jocuri de societate foarte amuzante. Cea mai ciudată poruncă pe care am primit-o a fost să mă urc într-un copac şi să urinez de-acolo. Am îndeplinit-o, pentru că nu aveam de ales.“ (Ring, 14 septembrie)

Cică după aia a primit o poruncă şi mai ciudată: să stea sub copac.

Gen DEX 2.0 

Lucian Mîndruţă (expert în comunicare şi raliu anti-paparazzi), despre noul single a trupei Taxi: „Dicţionarul Explicativ multumeşte trupei Taxi pentru contribuţia inestimabilă la creşterea calităţii şi expresivităţii limbii române, prin adăugarea cuvîntului iubibil la fondul principal, departamentul bîlbîiţi, divizia rurală. Titu Maiorescu e acum răsucibil în mormînt.“ (Facebook, 14 septembrie)

Mă rog, e limpede pentru orice lingvist cumsecade că Dan Teodorescu nu e tocmai un intelectual de calibrul lui Titu Maiorescu. Alt­minteri, e de apreciat că Mîndruţă nu-şi pierde timpul inventînd cuvinte penibile, întrucît n-are nevoie, se descurcă şi singur.

 

 

 

Exit mobile version