Povestea asta o știu de la Mircea Dinescu. Lui i-a spus-o sculptorul Mihai Buculei, cel căruia i s-a întîmplat, cu ani în urmă, pe cînd stătea vara cu chirie la 2 Mai și-l bătea un gînd. Sculptorul avea o camionetă. Cu ea își căra uneltele și materia primă, lemn, piatră sau lut, din care își cioplea, dăltuia ori își modela lucrările. Într-o după-amiază, cînd se gîndea la o sculptură în piatră, maestrul are o viziune. Nu semăna cu nimic din ceea ce făcuse pînă atunci. Aducea a zid dobrogean de piatră. Și în zidul ăla era o fereastră. Face maestrul o schiță, cît s-o țină minte, și se întoarce la o idee căreia îi tot căuta forma. A doua zi, pe la aceeași oră, viziunea reapare, dar mai cu amănunte. Sculptorul, care își cumpărase un loc de casă pe faleza dinspre Vama Veche, începe să bănuiască ce-ar putea fi și-l invită la o discuție pe meșterul zidar din 2 Mai. Apoi se apucă să caute piatră de calcar. Trecea aproape zilnic granița în Bulgaria, cu camioneta, încît se învățaseră cu el soldații de la frontieră. Îi cereau actele de formă, că așa scria la regulament, și notau în registrul lor că sculptorul aducea bolovani de calcar din țara vecină. Pietroaiele bulgărești nu se vămuiau, dar soldații se întrebau, mai mult din curiozitate decît din vigilență, după ce aflaseră că e sculptor: la ce-i trebuiau domnului artist bolovanii ăștia cu care-și hodorogea bunătate de camionetă? „Îmi iau Cadrilaterul înapoi!”, le-a zis sculptorul, care cumpăra mai ieftin pietroaiele din Bulgaria decît dacă le-ar fi luat de la noi. Casa lui cu etaj, ziduri de piatră și acoperiș de olane, dintre 2 Mai și Vama Veche, stă mărturie a reușitei sale.
Cadrilaterul dintre 2 Mai și Vama Veche
