Mititică, negricioasă și cu un simț al umorului la care mulți scriitori n-aveau acces, doamna (sau tanti) Miți, ori, pentru cei bătrîni, Miți pur și simplu, a devenit treptat un personaj al istoriei literaturii, capitolul „restaurantul Scriitorilor“. Înainte de a-și descoperi vocația de chelneriță, Miți fusese trimisă de partid la școala de Literatură.
Spre deosebire de alți nechemați, care au perseverat, Miți avea suficient simț critic încît să-și dea seama că nimerise din greșeală la școala de scriitori a partidului. Așa că, în loc să aleagă o carieră de poetă, s-a mulțumit cu un rost mai modest, la restaurantul Uniunii Scriitorilor. Fănuș Neagu o tutuia cu respect – fuseseră colegi la școala de Literatură. Eugen Jebeleanu nu se supăra pe ea cînd își găsea masa ocupată de alții, cu încuviințarea ei. În afară de asta, Miți avea o mulțime de iluștri datornici care consumau pe veresie la restaurant, în ciuda ordinelor directorului cîrciumii, Schapira, care-i spunea: „Miți, ia-le banii pînă nu se îmbată!“. Sufletul ei de poetă se certa cu mintea chelneriței și de cele mai multe ori cîștiga poeta, încît, din micul ei salariu și din bacșișurile pe care le primea, ea plătea consumații neachitate. Avea însă un caiet cu pătrățele în care-și nota datoriile celor care nu aveau cu ce să-i plătească și în care îi ruga să-și pună autograful. Cîte semnături ilustre am văzut în caietul doamnei Miți, această poetă păguboasă care a girat operele altora, fără să vadă îna poi banii pe care-i scosese din buzunar de dragul inspirației lor!
