„E dezarmant cum România a trăit dintr-o poveste proastă într-o poveste și mai proastă în toți acești 30 de ani. Totul, dar totul a fost făcut greșit și cu cruzime“, spunea Mihai Radu acum doi ani, într-un interviu din Libertatea. În același interviu, Radu descria într-o singură propoziție generația din care face parte: „această generație care a trăit sfîrșitul speranței“. Mi se pare exagerat spus, dar o nimerim dacă înlocuim cuvîntul „speranță“ cu mai pretențiosul „ideal“, pe care Radu nu-l folosește decît în contexte parodice sau ca să-i dea cu tifla.
Cine i-a citit cărțile lui Mihai Radu a observat, cred, că de la Repetiție pentru o lume mai bună, precedentul său roman, el a schimbat felul în care vede romanul. Reduce la minimum partea de mimesis, pîinea din prăjitură, cum îi zicea Paul Georgescu. A renunțat la relatarea clasică, povestește în flash-uri ce se succed cu o rapiditate care te obligă la un alt fel de lectură decît cea obișnuită. Iar atunci cînd se întoarce la relatarea să-i zic lentă, o ia peste picior, fiindcă i se pare ticăită și plictisitoare. Astfel că era inevitabil ca, de la romanul realist de observație, Radu să treacă la thriller. Pregătirea a avut loc în extraordinarul Repetiție pentru o lume mai bună, cu care M.R. s-a impus ca moralistul cinic numărul unu din proza autohtonă a ultimelor decenii, iar stilistic a devenit echivalentul în roman a ceea ce e Răzvan Petrescu în proza scurtă de la noi.
În Respiră!, Radu cercetează aceeași lume măruntă, la zi, cu personaje cărora nu li se întîmplă mare lucru, ca în romanele sale dinainte. Aici, însă, îi ia la puricat pentru prima oară violența. O pune la microscop, dar fără să întîrzie asupra nici uneia dintre lamelele ei. Schițează capitolele din cîteva trăsături, ca și cum l-ar irita să stăruie asupra mediocrității personajelor sale, care trăiesc aventura vieții lor descoperind violența. Ca un drog mai tare decît toate celelalte pe care le-au încercat: violența îi metamorfozează, îi duce la trăiri extreme și-i face să creadă că au devenit stăpîni peste viață și peste timp. Spălătorul de mașini Geo, ratatul care își detestă pînă și trupul, o reîntîlnește la 40 de ani pe Adina, prietena din copilărie, strălucitor de frumoasă, vedetă de televiziune, succesul în persoană. Pe ea o recunosc toți pe stradă, vor să-și facă selfie-uri cu ea, ca să aibă iluzia ieșirii din anonimat și, pentru o clipă, să scape de banalitate. Visul lui Geo e să devină reporter de televiziune, să relateze senzaționalul de la locul faptei.
În așteptarea șansei, nefericitul se crede victima tuturor conspirațiilor din lume, are lista lor despre care vorbește în timpul liber cu un fost polițist, tînăr pensionar divorțat care s-a înscris în AUR și trăiește într-o rulotă rablagită. Geo și el vor să schimbe lumea, s-o scape de conspirații. Pînă atunci, amîndurora li se pare că timpul trece prea încet. Visul Alinei e, dimpotrivă, ca timpul care-i atacă frumusețea și succesul să înghețe. Simte că la capătul tot mai apropiat al succesului o pîndesc ratarea și o viață pe care o va trăi în trecut.
Cum poate un romancier să scoată un thriller dintr-o asemenea materie primă? Mihai Radu a descoperit că violența poate fi un accelerator de particule în care, odată ajunse, personajele lui trăiesc clipa pe muchie de cuțit și luptă pentru supraviețuire cu o frenezie care le închide drumul la viața dinainte.
Cu Respiră!, Mihai Radu explorează grotescul banalității pînă în cele mai întunecate, neașteptate bolgii, încît în timp ce îți dă fiori de oroare, te face să-i admiri arta de gravor cu care însemnează această tulburătoare incursiune.
Mihai Radu, Respiră!, Editura Polirom, 2024.
Am citit Repetitie pentru o lume mai buna . E PLINA DE VULGARITATI CA PE MAIDAN.