Dacă te iei după poeziile de dragoste ale lui Arghezi îţi vine să crezi că era vreun crai neobosit, cu o agitată viaţă amoroasă. În prima tinereţe, poetul promitea: era călugăr cînd i s-a născut primul copil, Eliazar-Lotar, dintr-o legătură cu o profesoară. Cînd mama copilului l-a lăsat la Paris, la o doică, vrînd să nu se afle de aventura ei, Arghezi s-a dus să-şi recupereze progenitura şi l-a recunoscut pe Eliazar drept fiul său după ce s-a întors la viaţa laică.
Tînărul becher se pare că nu se mulţumea doar să se uite după femei, dar deprins cu secretoşenia din anii de călugărie, a ştiut să fie cărbune acoperit. La cîţi duşmani îşi făcuse cu pamfletele lui, dacă i s-ar fi cunoscut vreo relaţie amoroasă la liber, măcar ăştia l-ar fi tocat mărunt. Cînd cel care scria „logodnică de-a pururi, soţie niciodată“ a întîlnit-o pe Paraschiva, frumoasa bucovineancă, a uitat de jurămîntul că nu se va căsători niciodată şi s-a însurat cu ea. A iubit-o atît de mult, încît, chiar dacă întorcea capul după frumuseţile vremii, mai închinîndu-le şi cîte o tabletă, nu s-a încurcat cu nici una.