Ați observat fața aia a lui Ponta, alintat-zâmbitoare, când își cuibărește mecla în gușă și exclamă: “Eh, când nu fac nu e bine, când fac, iar nu e bine”?
A abuzat de ea ca țăranul bețiv de calul costeliv. Iar lui Ponta, să ne înțelegem, i se potrivesc fițele de alint la fel cum i se potrivește Monicăi Tatoiu freza de puștoaică zburdalnică.
Amintiți-vă când a renunțat Ponta la doctorat și i-au sărit toți în cap! Paf, imediat și-a luat mecla de care vorbeam mai sus: “Când nu am renunțat, că de ce nu renunț, iar acuma, când am renunțat, că de ce renunț?…”
E o mitocănie retorică ce face, pentru că ceea ce i s-a cerut mereu a fost să-și recunoască plagiatul ordinar.
La fel se întâmplă acum când a adoptat o Ordonanță de Urgență prin care imobilele confiscate de stat pot fi vândute doar după ce nu se găsește nici o instituție publică gata să se mute acolo. Reproșurile care i s-au adus au fost: 1. De ce doar instituțiile publice să aibă dreptul de-a se muta în astfel de imobile, de ce nu și fundații sau organizații alte organizații ale societății civile? și 2. De ce să nu se valorifice toate, fără să mai aleagă instituțiile statului, iar banii să meargă la buget?
Ce răspunde Ponta? “Am emis Ordonanța pentru că aceleași ONG-uri ne acuzau că nu luăm măsuri de recuperare a prejudiciului, e un fel de, știți, cu bască, fără bască. Întâi ne-au acuzat că nu lăum măsuri, când am luat, ei spun că e neconstituțional”. Nimic mai jegos, ar zice un copil de grădiniță. Și ar avea dreptate, pentru că nimeni nu-i cere acum să nu recupereze prejudiciul, ci cu totul altceva, anume s-o facă în limitele Constituției.
E neobosit Ponta în a ne zgâria pe creier și o face zâmbitor, dându-și seama că cea mai bună coabitare tot aia cu minciuna și nesimțirea e.