În prima ieșire de după îndelungata-i beție mută, Traian Băsescu aproape că a plâns cu capul pe pupitrul de la Cotroceni, spunându-ne că-i sunt atacate instituțiile. Instituțiile lui, pe care el le garantează și a căror independență nu o negociază.
“Instituțiile” a început să sune, în gura președintelui respins de votul popular, precum “structurile” în gura lui Constantinescu, “agenturili” în gura lui Ceaușescu sau “serviciile” în gura celor care încă mai cred că nu e normal ca viața tuturor adversarilor prezidențiali să fie monitorizată non-stop cu – dar mai ales fără – mandat.
Deloc întămplător, pentru că instituțiile esențiale ale lui Băsescu sunt tocmai cele care au un rol restrictiv într-o democrație, cu accente punitive, deseori. Instituțiile atât de dragi lui Băsescu sunt cele care pot interzice lucruri, cele care pot întoarce voturi, cele care pot respinge legi, cele care pot stopa cariere printr-un simplu comunicat de presă, cele care pot întocmi dosare, cere pedepse, da verdicte. Instituțiile lui Băsescu la care se referă cu lacrimi în ochi nu sunt vagi. Ele nu sunt “Justiția”, ci sunt tot sistemul para-judiciar înființat în 22 de ani de zile, de la comisiile prezidențiale la Curtea Constituțională, Consiliul Suprem al Magistraturii, Consiliul Național al Audiovizualului, trecând prin mai clasicele DNA, Parchet, SRI și ajungând la Agenția Națională de Integritate. Cele mai multe dintre ele nu fac parte din sistemul de justiție al statului. Sunt, așa cum am mai sus, instituții para-judiciare, care, neavând deasupra capului obligativitatea de a respecta cu rigurozitate litera legii, își îngăduie interpretări din cale-afară de personale și nepermis de partinice.
ANI, noua lance sfântă de care Traian Băsescu a atârnat eșarfa iubitei sale egocrații pentru a tăvăli în turniruri inegale cam tot ce-l supără în țara asta, este unul dintre cele mai clare exemple de organizație para-juridică.
Am crezut, recunosc, în necesitate acestei instituții. Am crezut și în posibilitatea ca ea să facă treabă acolo unde celelalte instituții cu atribuții în controlul averilor, depistarea și pedepsirea incompatibilităților și conflictelor de interese prevăzute de legile românești nu puteau sau nu voiau să acționeze. Dar eu am crezut și că guvernarea CDR chiar poate aduce schimbarea pe care ne-o doream în 1996.
Așa cum acea șansă istorică a României a încăput pe mâna unor nepricepuți pe alocuri corupți, așa și șansa de a avea în ANI o instituție care chiar să pună ordine în colcăiala de sforării, conflicte de interese și fraude din administrația publică a fost compromisă de niște corupți pricepuți doar la a executa ordinele venite de la supremul în stat.
ANI nu este singura instituție abilitată să se ocupe de incompatibilități, conflicte de interese și de controlul averilor. Au aceste atribuții – poate chiar mai puternice decât cele ale ANI – prefecții, camerele parlamentului și parchetele. Transformarea ANI în singura stăpână a adevărului în acest domeniu s-a făcut subtil, în timp, cu aprigul concurs al Monicăi Macovei și al lui Traian Băsescu. Pe Monica Macovei n-am bănuit-o de rea-credință până când nu am auzit-o debitând cu seninătate, în parlamentul european, aberații despre frauda de 1.500.000 de voturi de la referendum și despre lovitura de stat. Pe Traian Băsescu nu l-am bănuit niciodată de bună-credință.
Dar suntem în zilele noastre, când ANI a ajuns să fie evocată drept redută a democrației, asediată de mafioți. Chiar dacă cel care spune asta este președintele României, om cu uși deschise în Partidul Popular European, nu înseamnă că este și adevărat.
În ultimii trei ani am documentat, mai ales în presa locală, în jur de 10 cazuri de incompatibilitate. Unele având ca subiect personaje mai importante, altele ocupându-se de personaje importante doar pe plan local. Majoritatea celor despre care am scris erau membri PDL. Și mai sunt. Întâmplător, după articolele scrise, fie în presa locală, fie în revista noastră, ANI a executat rapid toți incompatibilii care nu erau membri PDL. Aparent, în cazul acelora nu greșim în documentarea făcută. A executat și doi consilieri locali din Babadag, membri PDL, având însă grijă să o execute și pe secretara primăriei, care, după articolele scrise de mine, a avut neinspirata idee de a sesiza, conform legii, prefectura. Prefectură care, la acea vreme, condusă de un PDL-ist fiind, a decis că faptele s-au prescris.
În fine, dacă s-a dovedit că am avut dreptate în cazul membrilor PSD sau PNL, am așteptat cu înfrigurare rezultatele evaluărilor făcute de ANI și în cazul PDL-iștilor cu funcții de răspundere în partid, la nivel central. Da, ați ghicit. Nu s-a întâmplat nimic. Nu atâta vreme cât persoanele respective au fost în grațiile păpușarului care îl trage pe președintele ANI de sfori.
De-abia săptămâna trecută ANI a dat un comuncat prin care anunța faptul că a găsit diferențe semnificative între averea și veniturile primarului PDL din Tulcea. Cât a durat evaluarea? 22 de luni, iar rezultatul nu ia în considerare decât achizițiile respectivului din 2011, eludând o istorie de mic rechinaș imobiliar și o diferență cu adevărat semnificativă între venituri și cheltuieli, de aproximativ 700.000 de euro. Eu am lucrat la cazul respectiv, alături de o colegă, adunat, în jur de o lună, în condițiile în care nu a fost singurul subiect de care ne-am ocupat. ANI are în schemă 92 de inspectori de integritate, acces nelimitat la date confidențiale, posibilitatea de a cere extrase bancare și pe cea de a verifica orice contract de vânzare-cumpărare. Dar a avut nevoie de de 22 de ori mai mult timp pentru a observa un lucru pe care-l poate observa oricine dotat cu minimala capacitate de a compara două cifre: nu poți achiziționa terenuri și case în valoare de 900.000 de euro în două mandate de primar, când tu n-ai câștigat toată viața, legal, mai mult de 200.000.
Dar ANI are o scuză. Nu legală, nici morală, ci funcțională: până acum două-trei săptămâni, respectivul primar era un om bun, care respecta liniile trasate pe axa binelui Băsescu-Udrea. Numai că, luat de val, a făcut alegerea greșită și a sărit în bărcuța lui Vasile Blaga. Mai mult, a refuzat ca Adrian Papahagi, membru al noului val de politicieni propuși țării de Traian Băsescu, să candideze în vreun colegiu din parohia lui. Fatal. A trecut o săptămână de la acest refuz categoric, iar dosarul care zăcea plin de praf în sertarul lui Horia Georgescu a fost scos la iveală.
Am scris recent despre o pățanie similară a deputatei PDL Brândușa Novac. ANI s-a repezit la ea la nici două săptămâni după ce aceasta i-a refuzat categoric Elenei Udrea accesul la un teren care aparținea (și încă aparține) Circului.
Exemplele de acest fel sunt nenumărate. Dacă găsiți un PDL-ist în comunicatele ANI, chiar dacă sunt rari, întrebați-vă cu ce a supărat pe cine nu trebuie, căci sigur a supărat. Chiar dacă este incompatibil sau se află în conflict de interese, orice PDL-ist crucificat de ANI mai are ceva în comun cu PSD-iștii și PNL-iștii care se bucură de același tratament: a devenit, la un moment dat, un dușman al căii drepte.
Oricum, după comunicatul care privea un important primar al PDL, ANI a recuperat rapid la capitolul imagine și a lovit năprasnic în patru USL-iști membri ai guvernului, dându-i muniție ciobită președintelui, chiar la început de campanie. Ciobită, pentru că multe dintre acuzațiile făcute de ANI în cazul celor 4 sunt nefondate, fiind superficial documentate și ușor demontabile în justiție. Dar există o scuză: dacă în cazul PDL-iștilor documentarea unor cazuri clare ia aproape doi ani, în cazul celor patru membri USL s-a putut face rapid o evaluare în două-trei luni.
În fiecare consilu local și județean din România există cel puțin unul sau doi incompatibili. Existând 3.186 de consilii locale, ANI are de scos în față în jur de 6.000 de incompatibili doar de aici. Vă mai miră, după tot ce v-am povestit, că nu-i face publici decăt pe cei care aparțin partidelor rivale PDL-ului, în proporție de 95%? N-ar trebui. Până la urmă, Horia Georgescu trebuie să-și protejeze scaunul, obținut în ciuda unor mari probleme pe care el însuși le are cu justificarea averii.
ANI, este, așadar, una dintre instituțiile fundamentale ale statului. Așa o vede Traian Băsescu. Evidența ne spune că avem de-a face cu o slugă temătoare, pusă în slujba intereselor unui singur om. Un om care, evident, oricât și-ar dori, nu este statul, iar ceea ce este fundamental pentru el nu este cu adevărat fundamental și într-un stat democratic.
Eu nu-mi permit să-l numesc pe Horia Georgescu “jigodie frustrată”. Dar vă promit că voi găsi cât de curând un eufemism adecvat pentru această slugă transformată prin declarație de presă în instituție.
Exclusiv online
Puteți citi, pe aceeași temă, și:
Fabuloasele poveşti de avere şi integritate ale şefilor ANI. Episodul-pilot
Horia Georgescu, braţul intransigent şi supus al PDL
Justiţia paralelă şi lentă a micuţului Horia Georgescu
Justiţia paralelă şi lentă a micuţului Horia Georgescu (II)