Ciolacu își continuă lupta cu propriile fantasme, cum se întâmplă în cazul concediilor medicale. Asta îmi place la nea Marcel: când spune o prostie și-i dai cu ziarul peste bot, nu se oprește, ci construiește o minciună mai jalnică prin care încearcă să iasă din rahat. Rezultatul e cunoscut, e vizbil: devine tot mai penibil.
Revoltat din cauza concediilor medicale, Marcel zice: „Suntem cel mai bolnav popor. Nu plătesc eu, statul român, tusea și junghiul“.
Doar că lucrurile stau cu totul altfel: România are cea mai mică indemnizație de concediu medical din UE, cea mai mică alocare din PIB la concediile medicale din UE, cei mai puțini absenți de la lucru din cauza bolii din UE.
La fel de jenant e faptul că Alexandru Rafila nu a fost implicat de nici un fel în discuțiile privind impozitarea concediului medical: „Noi nu am fost parte a discuției legate de această taxă, acest impozit, nu am fost avizator, dar cred că putem să găsim o soluție echilibrată“, a zis Rafila. Așadar, la mijloc e vorba doar de minciuna premierului și de un guvern de sărumâniști care nu ies din vorba șefului. Despre PNL nu are sens să mai vorbim. Evident: care PNL?
