N-a existat încă vreo criză în care băieții chemați să rezolve situația, înarmați cu bisturiu sau drujbă, să încerce măcar să privească spre segmentul de cultură și să catadicsească a salva măcar ce se poate salva. Cultura a fost și va rămâne în mod iremediabil o victimă colaterală a procesului de ajustare bugetară și a măsurilor de austeritate. Și asta nu pentru că s-ar face cine știe ce economii la buget, ci pur și simplu pentru că e mai simplu, pentru că cei care ne conduc și ne-au condus n-au avut niciodată vreo tangență cu domeniul, alta decât sesiuni foto cu personalități, atunci când PR-ul a cerut-o. Cultura nu face legi și nici n-are o CCR care să o salveze atunci când politicul vrea să dea cu ea de pământ. Cultura nu e nici hrană și nici medicament, dacă e să ne luăm după abordarea noului Guvern privind cota de TVA, cu toate că fix asta e pentru o societate normală și funcțională. Reforma, adică tăierile, nu se rezumă însă doar la asta, căci bisturiul are mereu aura unei săbii de samurai atunci când pe masa de operație bugetară e Cultura.
Românii de pretutindeni – portiță de scăpare, ICR spre desființare
Dacă, în ceea ce privește măsurile de austeritate, echitatea e o chestiune complet uitată, căci măsurile îi vor afecta pe toți în egală măsură, deși poate mai corect ar fi fost proporțional, în sensul în care efortul pe care-l poate face un simplu cetățean ori un mic SRL nu e nici pe departe același cu efortul pe care-l poate face un bugetar de lux ori o multinațională, în segmentul cultural asistăm la ceva mult mai ciudat. Nu doar că măsurile nu afectează în egală măsură un palier, însă există niște mici portițe care par să fie lăsate deschise continuării dezmățului. Spre exemplu, minunatul Departament al Românilor de Pretutindeni, prin care zeci și zeci de milioane sunt tocate mai mult, dar mai ales mai puțin eficient, pare să fi primit un get out of jail free card din partea domnului Bolojan. În minunatul său plan de guvernare 2025-2028 este prevăzut ca acest departament să intre într-un fel de evaluare pentru 100 de zile pentru a fi identificată cea mai bună variantă de integrare a acestuia în cadrul MAE. La fel și în cazul Direcției pentru Republica Moldova. Căci, dacă nu v-ați prins, planul de guvernare al domnului Bolojan prevede că MAE va face și cultură.
Despre minunatele aventuri financiare ale Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, despre milioanele tocate pentru biserici, pentru construcția de case parohiale, pentru fel și fel de evenimente organizate de popi, am mai scris noi pe aici. Sigur, există și lucruri să le zicem în regulă, cum ar fi tabere în România pentru copiii născuți în diaspora, care costă orișicum puțin, însă există și alte zeci și zeci de milioane tocate în ONG-uri și alte chestii, cheltuieli în urma cărora nu avem cine știe ce efecte cuantificabile. Practic, departamentul ăsta e o moară în care se toacă zeci de milioane și, iată, primește 100 de zile păsuire pentru evaluare. Pentru că, așa cum Biserica locală, mult finanțata Biserică locală, a fost complet exceptată de la jocul austerității, nici popii plecați în pribegie nu pot fi afectați de guvernul nostru cel laic.
Pe de altă parte, Institutul Cultural Român va fi desființat. Mă rog, oficial, cum zice în programul de guvernare Bolojan, este vorba despre „integrarea deplină a instituțiilor reprezentative sub coordonarea Ambasadorului și a șefului de misiune – ICR, Consulate, Consilieri economici, reprezentanți ai altor instituții“. O astfel de măsură este nimic mai mult decât dovada neînțelegerii sistemului ori a felului cum funcționează și cum poate funcționa o instituție culturală. Asta pentru că, mai departe de planul de a face reduceri de personal, măsura impune o stare de paralizie în întreg ICR-ul. Numai dacă e să luăm în considerare faptul că anumite evenimente culturale internaționale organizate sub patronajul ICR includ și Republica Moldova. Adică acestea au loc în prezent la comun, căci s-a cam căzut de comun acord că suntem în situația unei limbi și culturi comune și, prin urmare, pot fi organizate sub egida ICR, însă pică în subordinea MAE, nu mai există cadru juridic pentru ca multe dintre aceste acțiuni și evenimente să includă și Republica Moldova. Însă, mai departe de asta, transformarea ICR într-un apendice în cadrul MAE e o aberație în sine, căci diplomația și cultura sunt două lucruri complet diferite. Sau, cine știe, poate că se dorește ca în felul acesta să fie creată o nouă țeavă pentru SIE?!
Sigur că ICR este departe de a fi o instituție perfectă, însă desființarea ei nu e vreo soluție, nici măcar una de reducere a costurilor, în condițiile în care cheltuielile întregii instituții, care abia dacă are vreo sută și jumătate de angajați, nu reprezintă nici măcar un strop în comparație cu oceanul de găuri negre bugetare.
Iar pentru ca treaba să fie clară, căci nu e doar o chestiune ce ține de programul de guvernare, pe data de 3 iulie a fost trimisă o circulară de la MAE, direcția de planificare bugetară, prin care toate instituțiile astea nou subordonate să angajeze doar cheltuielile salariale și atât. Pentru restul, fie că e vorba de chirii, utilități ori cheltuieli contractate local, cum ar fi paza, se vor căuta resurse cândva în viitor. Cât despre altele – haideți, pa. Că doar Cultura a intrat într-o nouă eră. În era Cultura era… că nu mai e.