Senatul a respins proiectul de lege care ar fi adus alegerile locale înapoi în sfera normalității în loc de anapoi în feudalism. Era păcat de Dumnezeu să avem iarăși primari aleși în două tururi. Dacă Dumnezeu va fi politician retrograd, proiectul va fi respins și de deputați.
Mai exact, s-au ridicat la luptă contra ideii ticăloase 33 de PSD-iști, 12 PNL-iști, 8 UDMR-iști și 3 „și alții”. Nu pentru că două tururi ar dezavantaja primarul în funcție, ar tria iepurașii și ar scoate din joben un contra-candidat viabil, așa cum s-a întîmplat de atîtea ori în ultimii 36 de ani. Din alt motiv. Explicat clar de senatorul PSD Robert Cazanciuc: „[…] relația dintre cetățean și politician este corectă în primul tur, pentru că acolo omul alege gospodarul. În turul doi intervine tranzacția politică.”
Pentru că pînă și ultimul prost știe că gospodăria se topește ca zăpada în focurile campaniei dintre cele două tururi și rămîne în urmă doar noroiul cu care se împroașcă onorabilii candidați din dragoste de p… Exact, dragoste de patrie, nimeni nu se gîndea la altceva, cum ar fi cuvîntul cu „pu”. Putere, desigur.
Prin urmare, să avem speranță și credință, frați români, că stagnarea și anchilozarea vor feri scumpa noastră țară de mizerii progresiste care amenință status quo-ul. Și, mai ales, să avem răbdare: cu o școală care produce 40% analfabeți funcțional și 36% analfabeți numeric, e doar o chestiune de timp pînă cînd ne vom întreba: „La ce mai folosesc alegerile unui popor de tîmpiți?”
