Cînd era student la Filologie, Laurențiu Ulici pariază cu un coleg de facultate că va intra și la Teatru. Poate la regie, îi spune colegul, fiindcă Laurențiu era peltic. Nu, la actorie! – precizează criticul, încît colegul ridică din umeri: dacă Lulu avea bani de pierdut, ce să-i facă? De față erau și cîteva fete care-l admirau pe Ulici pentru mintea lui brici, dar nici ele nu credeau că ar fi putut intra la actorie, cu pelticeala lui. Stabilesc ei termenii pariului. Laurențiu nu se va duce decît la proba eliminatorie, aia cu poezia pe care o recita candidatul în fața comisiei, și dacă va apărea pe lista admișilor, cîștigă pariul. Mai ales că cine trecea de proba poeziei era ca și admis. Ulici arăta bine, era bun de gură și iute la replică, așa că ar fi avut șanse. Dar cine mai pomenise actor peltic, altfel decît în rolul lui Agamiță Dandanache? Laurențiu pusese la bătaie 300 de lei la pariul ăsta, ceea ce pe atunci era o sumă usturătoare pentru oricine, darmite pentru un pîrlit de student. Se prezintă Ulici la examen. Iese din sală cam îngîndurat. Colegul îl sfătuiește să pregătească banii. Fetele, care-i țineau partea pelticului candidat, îi promit că-l ajută și ele să găsească cele trei sute, ca să scape măcar cu onoarea neșifonată. Cînd se afișează lista fatală se duc toți să vadă cum fusese respins Ulici. Laurențiu întîrzia. Cum numele lui nu se afla pe lunga listă a respinșilor, se uită ei într-o doară și pe lista admișilor și-i văd numele acolo, cu tot cu inițiala tatălui. Cînd apare, Lulu le povestește, cu pelticeala lui obișnuită, că interpretase o poezie pe care o scrisese el însuși și din care lipseau literele care l-ar fi putut da de gol. Asta fusese mai greu. Prestația în fața comisiei? Floare la ureche, fetelor!
Candidat peltic la actorie
