Lotul de pretendenți la funcția de președinte al țării s-a reunit ieri seară, la Cotroceni. Îmbrăcați elegant, ca la nuntă, cei aproape unsprezece posibili viitori șef de stat au dat totul pe teren și au oferit un spectacol cum nici la Gloria Buzău – Unirea Slobozia nu pupi. Iată cum s-a văzut spectacolul de unde am avut noi bilete.
Nicușor Dan – Mai înalt decât în poze, curățel, îngrijit, tuns, disciplinat, hărnicuț. Spectaculos ca Bumbescu și creativ ca Giani Kiriță. Bagă nasul în pământ și ară tot ce vede în față. Schimbă și instalațiile de încălzire și de irigat terenul, dacă e în formă. Dar, vorba lui nea Mircea Lucescu: „și calul aleargă, dar nu dă lapte.”
Daniel Funeriu – Fâșneț, agasant, dornic să arate că știe. Din păcate, nu poate. Cel mai bun la încălzire, praf la joc, înnebunit după teorie, doar că îl încurcă teribil obiectul muncii.
John-Ion Banu-Muscel – Cu un nume lung, potrivit pentru o stație de metrou din centrul Clujului, John-Ion a impresionat prin cravată și prin fizicul de ghiogar. Surprinzător, el a făcut spectatorii să râdă de câteva ori. Prestația lui a amintit de unchiul întors de la muncă de-afară, care după ce bea câteva pahare în plus vrea să le arate nepoților cum se dă la vinclu, ia mingea și sparge lustra.
Silviu Predoiu – Te uiți la el și nu înțelegi la ce echipă joacă. E omul din umbră, fără chef, greoi, lent și previzibil. Extremă ascunsă în iarbă. Chiar dacă în legitimație arată mai tânăr, pare împrumutat de la echipa de old boys.
Sebastian Popescu – Medicul veterinar al echipei băgat să joace în locul fundașului stânga titular care s-a accidentat. Nu se face de râs, nu scuipă, nu înjură, dar nici nu-l ții minte.
Victor Ponta – Gura cea mai mare, talent zero. Comentează la orice decizie, simulează, joacă murdar. Este egoist și stă cu ochii numai prin tribune. Puturos, ranchiunos, trăiește numai din poveștile de când era considerat mare speranță la juniori. Genul de jucător născut vedetă și pensionat din postura de tânără speranță.
Lavinia Șandru – Majoretă de meserie, dar cu apucături de psiholog. Îi place și golăneala, să stea cu hăndrălăii, că acolo își poate etala superioritatea telectuală. Uneori, mai dă buzna peste ei scuzându-se că a greșit ușa vestiarului. Se vede că a lucrat mult cu antrenorul ei personal, Cozmin Gușă.
Cristian Terheș – De departe, cel mai bun la imn. Toată energia acolo și-o dă. Prestează ca un elefant sătul, plesnește echipamentul pe el. În orice lume normală, Terheș era cel care căra pianul, dar el tot insistă să cânte la el.
Elena Lasconi – Rămasă fără susținerea vestiarului și cu un cartonaș roșu luat la antrenament, ea joacă doar ca să-l caroteze pe colegul de bandă dreapta. Postura și ținuta nu o avantajează. Din tribună se vede urât.
Crin Antonescu – Știe cel mai bine joaca. S-a recuperat binișor după accidentarea de zece ani. Când toată lumea credea că s-a lăsat, a reapărut la teren la insistențele suporterilor mai bătrâni. Are câteva kilograme în plus, dar încă îi vine tricoul. Pare un fel de Dănuț Lupu sau Maier „Motanul”, în vremea când trăgeau la sorți cine joacă în repriza a doua, să câștige meciul.
George Simion – Se dă mereu accidentat, nu apare pe foaia de joc. Ar putea fi surpriza plăcută, mai ales dacă nu prinde turul doi.