Ciolacu consideră că a încheiat lupta cu pariurile în România. Doar pentru că s-a stropșit teatral la ele acum vreun an și ceva, iar dup-aia s-a luat cu altele.
BRAT consemnează că cinci din primii zece clienţi de publicitate online au fost din zona jocurilor de noroc.
Nimic mai enervant decât acele emisiuni TV nocturne în care foști fotbaliști pun pariuri, fac cote, analizează, chipurile – lăsând impresia că jocurile de noroc ar avea de-a face cu niște tehnicalități, cu o gândire profesionistă în spate, cu accesul la expertiză. Practic, vorbim de foști fotbaliști care fac reclamă dependenței.
De-o infinită rușine e emisiunea acelui Ivanovici cu Mitică Dragomir, o îmbăloșare nesfârșită de umilințe și lingușeli la adresa unui bătrânel delirant. La fel, și ea, poartă numele unei case de pariuri.
Apoi, Generația de Aur și participarea unora dintre componenții ei la clipuri de promovare a pariurilor ori la emisiuni dedicate. Te poți gândi ce a livrat această generație după ce jucătorii s-au lăsat? Ce au continuat să construiască benefic în societate și comunitate folosind capitalul de încredere și imagine? Nu, nu zic că aceasta ar fi trebuit să fie menirea lor, dar cu greu găsești ceva chiar bun. Nu mai zic de ieșirile lui Dorinel Munteanu, mai vechi și mai recente. Dar nu ne-am dumirit încă legat de Revoluție și despre ce a fost acolo, probabil trebuie să mai treacă ceva timp ca să înțelegem mai bine transformările acestor ani și în ce întuneric ne aruncă ele.