La iniţiativa lui Eugen Simion, un colectiv de cercetători (Andrei Grigor, Mariana Ionescu, Mihai Iovănel, Oana Soare, Cristina Balinte, Petruş Costea, Alexandru Farcaş, Lucian Chişu, Cristina Deutsch, Magdalena Dragu, Andrei Milca şi Cristina Scarlat) de la Institutul de Istorie şi Teorie literară „G. Călinescu“ au cercetat presa din perioada 1944-1948 şi au întocmit o lucrare masivă (3 volume) intitulată Cronologia vieţii literare româneşti.
Este o lucrare extrem de importantă deoarece în perioada 1944-1948, pînă la instalarea definitivă a comuniştilor la putere, societatea românească a fost bulversată complet şi asta s-a întîmplat în numele democraţiei. Alături de politicieni, scriitorii au avut enorm de suferit, mai ales cei care avuseseră simpatii legionare sau funcţii sub Antonescu, dar nu numai ei. Liviu Rebreanu e unul din cazuri. Fusese directorul Teatrului Naţional din 1941 şi condusese ziarul Viaţa, din martie 1941 pînă la 20 august 1944. Ziarul era editat de Ministerul Propagandei şi era considerat oficiosul regimului antonescian. Ar fi încurcat-o rău de tot dacă n-ar fi avut buna inspiraţie să moară de cancer pulmonar la 1 septembrie 1944. Dar nici după moarte n-a scăpat prea uşor. Poetul Ion Caraion îşi încheia cu următoarea frază articolul-necrolog din ziarul Fapta: „Iar în timp ce clopotele bisericilor vor suna peste liniştită Valea Someşului, un popă tînăr, cu mîna pe cruce, îi va blestema mormîntul şi amintirea: omagiul de pe urmă al fostului agent la Gestapo, Liviu Rebreanu…“.