Băsescu vrea ca toți candidații PMP de la parlamentare să știe o meserie. Recomandarea asta e în ton cu poza lui de profil de pe Facebook. Acolo nu-l vedem pe Traian Băsescu îmbrăcat la costum, nici măcar în tricoul albastru de la referendumul din 2012. Băsescu apare pe Facebook în uniforma albă de căpitan, cu un rictus imperativ pe figură și o mână întinsă ca pentru a comanda direcția navei sau încă o sticlă de vin. Fostul președinte ne vorbește, deci, ca marinar. Se legitimează prin meseria pe care o avea înainte să intre în politică, subliniind contrastul dintre el și parlamentarii de meserie, oameni cu un trecut neclar și calificări profesionale incerte.
Să ai o meserie la bază e un bun indicator pentru unii că n-o să faci compromisuri în politică doar pentru a-ți păstra postul. Că, la o adică, ai o meserie la care poți să te întorci, că se petrec în viața ta profesională chestii mai importante decât măruntele rivalități și intrigi din Parlament. Idealizarea asta a calificării profesionale se bazează pe mai multe asumpții greșite. În primul rând, pe asumpția greșită că așa funcționează omul. Că, ajuns în zona puterii, mai contează în vreun fel meseria prozaică pe care ai abandonat-o ca să joci în liga asta. E ca și cum un jucător la cazinou, în timp ce pierde frenetic la ruletă, și-ar aminti brusc de faptul că se pot câștiga bani și din muncă.
Apoi, mai e aroganța de a sublinia că cele mai importante chestii din viața ta profesională se petrec în altă parte, nu în politică. Serviciul public, munca în slujba cetățenilor și-a interesului comun, e doar o activitate marginală, pe care-o privești cu detașare și amuzament. E ca atunci când, la bâlci, încerci să tragi și tu o dată cu pușca la țintă, dar nu prea te interesează dacă nimerești, că oricum nu ești sniper de meserie.
Oricum, pentru Băsescu, asta cu meseria pe care-o ai la bază e o chestie care nu se termină niciodată. Dacă ar fi director de fabrică, probabil că și-ar întreba strungarii: ”Ce știi să faci? Care e calificarea ta? Am înțeles, acum lucrezi la strung, dar ai și tu o meserie la bază? Lasă chestia că ești strungar, că asta o faci azi și mâine n-o mai faci”.
De fapt, ce-ar vrea el e să ai și o altă meserie în afară de aia pe care o practici acum. Ideea e să le arăți oamenilor că nu-i o chestie care să aibă miză pentru tine, că o faci doar ca divertisment și că, dacă iese ceva nasol, ai unde să te retragi. Pentru că asta vor să voteze oamenii. Niște politicieni care, dacă o dau urât în bară în timpul serviciului public, au niște cariere la care să se întoarcă.
A doua asumpție e că lipsa unei calificări profesionale te împinge la compromisuri în politică pentru a-ți păstra postul. De fapt, aici problema e alta. Dacă lucrurile stau așa, e de vină un deficit democratic care te scapă de răspunderea în fața electoratului. În mod normal, slugărnicia și compromisurile ar trebui să te facă nefrecventabil pentru alegători și să-ți blocheze calea spre un nou mandat, nu să te ajute. Doar faptul că răspunderea democratică nu funcționează transformă compromisul într-un avantaj.
Oricum, faptul că politicianul are o calificare profesională devine o garanție dubioasă, incertă. E ca și cum ai porni de la ideea că un interlop n-o să te extorcheze, pentru că ai auzit că se pricepe și la zidărie și, la o adică, ar putea câștiga bani din asta.
Si eu îl detest pe marinal la fel ca si voi. Dar a avea o meserie îmi pare de bun simt. Prea s-a umplut tara de paraziti. Iar meseria de asa zis politician, nu existā. Smenari cu staif, asta sunt. Nici macar politruci, ca pe vremuri, sau activisti cu propaganda nu sunt în stare sā fie. Sunt toti seci ca niste dovleci.