Terasă hipsterească, intru să beau o cafea. Spațiu nu prea mare afară, pietriș pe jos, minimalism, junglă urbană aranjată, cum se poartă de câțiva ani pe la oraș. Chelnerul, un băiat la vreo douăzeci de ani, îmbrăcat lejer, blugi trei sferturi și tricou, de o amabilitate apăsătoare. A luat-o direct ca ChatGPT, cu politețea aia artificială care începe deja să mă enerveze când am treabă cu Ai-urile.
-Bună ziua, bine ați venit. Vă las meniul și revin după ce vă hotărâți?
-Mulțumesc, nu e nevoie, știu ce vreau.
-Excelent. Vă ascult și aștept comanda dumneavoastră.
-Un espresso scurt și o apă mică minerală, cu gaz. Și o scrumieră.
-Perfect. Un espresso mic și o apă minerală mică. Imediat vă aduc și scrumiera.
Vine cu scrumiera.
-Scrumiera dumneavoastră. Pot lua meniul?
-Vă rog.
-Imediat vin și cu băuturile.
Vine cu băuturile. Un espresso mare și o apă plată. Mică, ce-i drept.
-Aici este espresso-ul dumneavoastră. Iată și apa dumneavoastră.
-Mulțumesc.
-Eu vă mulțumesc, cu drag!
Folosindu-și toate resursele intelectuale pentru politețe, omul a venit la masă cu comanda invers. Nu i-a mai rămas memorie. O apă și o cafea avea de ținut minte și de adus, atât. Le mai și notase, stimați consumatori. Le-am băut așa, că mă speria perspectiva unei conversații contradictorii cu ChatGPT-ul. Până să termin să fleorcăit în cafeaua aia, a mai venit de două ori pe la mine.
-Este totul în regulă, domnule?
-Este.
L-am chemat să plătesc, am plătit, am mai schimbat câteva linii de conversație absolut tâmpită, am plecat. Nu am nimic cu civilizația și amabilitatea, chiar îmi plac și le încurajez. Dar, mai ales prin cârciumi, vreau să discut cu oameni. Cu oameni care gândesc, vorbesc și acționează ca niște oameni. Oameni cu minimă ținere de minte, cu stângăcii, cu tot pachetul uman cu care m-am obișnuit. Mi se pare periculoasă tendința tinerilor de vorbi ca ChatGPT. Am mai văzut asta la copiii de vârsta fiicei mele care vorbeau ca Doctorița Plușica. Greu de găsit o voce și o intonație mai enervante în lumea vorbitorilor de română. Cum o fi să prindem vremuri în care cetățenii, educați de alde ChatGPT, să vorbească așa? Să auzi numai politețuri, numai bunătate artificială. Cum ar fi să dispară multe din lucrurile care, deși grobiene, fac încă parte din lumea noastră normală de azi? Cum ar fi să auzi prin 2034, că în Bucureștiul deja aliniat celor mai elegante norme ale conversației setate de Ai, se organizează excursii pentru tineri care să viziteze sate și gospodării unde oamenii mai vorbesc ca în anii 2020. Să se ducă vestea că undeva, într-un sat din Bacău, mai sunt câțiva bătrâni născuți prin anii ,’70 care trag bășini de alea adevărate, pe cur, râgâie, se ceartă cu vorbe urâte, se înjură de morți etc.. Ar fi groaznic.