Este cu adevărat doctor în Sociologie, la Stanford (2005). Ca director CURS și conferențiar universitar la SNSPA, nu apare pe „sticlă”, iar interviuri dă rar. Adică nouă, Cațavencilor.
Reporter: Românii nu ucid.
C.A.S.: Asta cu blîndețea românilor este un mit. E suficient să ne uităm pe ratele delictelor comise cu violență și vom vedea că nu sîntem tocmai un neam de pacifiști. Bun, nu stăm mai rău decît alte țări europene la capitolul ăsta, dar nici nu sîntem absolut Zen. Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu că armele nu sînt la liber în România! Îți dai seama ce măcel ar ieși pe străzile Bucureștiului la ore de vîrf?!
Rep.: Nu ucid, dar cum stau cu reformele?
C.A.S.: Le fac, dar le fac prost. Cred totuși că incompetența, dublată de megalomanie, e principalul motiv pentru care facem reforme stupefiante. Un exemplu: eu cred că majoritatea celor care devin miniștri ai Educației la noi se consideră Spiru Haret. Or, ce faci tu în calitate de Spiru Haret? Reformezi încă o dată și încă o dată și încă o dată sistemul, pînă îi dai sîngele pe nas. Vezi Funeriu. Și după tine vine un alt Spiru Haret ș.a.m.d.
Rep.: Mitologia Marelui Salvator, acum și-n 2015.
C.A.S.: Percepția publică e că instituțiile nu funcționează, și atunci e normal să căutăm salvatori. Strategia asta e dezastruoasă. Băsescu, Mare Salvator, dar cu defecte (bădărănie, „jmekereală”, nepotism, dragostea pentru serviciile secrete), susținătorii lui acum umblă ca niște zombi. La fel cu Raed Arafat, cu merite deosebite, dar urcat pe un mega-piedestal. Ce ne facem fără el? Cade sistemul de urgență și ne cumpărăm defibrilatoare personale pentru acasă? Iohannis e și el tot Mare Salvator: „E neamț, dom’le, e om serios! Mercedes, ce naiba?!”. Păi, Trabantul nu era mașină germană? Dacă Iohannis nu e Mercedes? Alt pretins „salvator” e Monica Macovei. Acum este prins cu treburi urgente. Salvatorii sînt asemenea unor copaci uriași la umbra cărora nu mai crește nimic altceva. Vorba lui SOV, trebuie să ne întărim instituțiile fiindcă – nu-i așa? – cimitirele sînt pline de oameni de neînlocuit.
Rep.: Primii capitaliști la închisoare. Next generation?
C.A.S.: Surprize o să avem oricum. O parte a generației următoare de capitaliști autohtoni sînt copiii afaceriștilor care au schetele în dulap. Pe aceștia ar trebui să îi intrebăm: “Cum a făcut tac-tu primul milion?”. În același timp, cei mai mulți dintre cei care aparțin noilor generații sînt produsul capitalismului politic (à la Max Weber). Cum apare o resursă a statului pe care au căpușat-o, hop, se trezește spiritul antreprenorial în unii și – în decurs de 2-5 ani – fac averi care în SUA nu s-ar fi putut face decît în generații. Pînă și în IT, unde credeam că situația e diferită, lucrurile stau la fel – vezi cazul SIVECO. Capitaliștii neaoși par a fi animați doar de dorința de a epata prin consum ostentativ ori lux (prin femei tunate, mașini tari sau monstruozități arhitecturale cu fosă septică în Pipera). Am mai spus-o și cu alte ocazii, instrumentele științei politice și ale sociologiei sînt insuficiente, aici trebuie să folosim instrumentele antropologiei, cu scheme de relații de rudenie, patronaj. Vorba lui Ion Iliescu: “capitalism de cumetrie”, cu schema: rude + partid + stat + business = I LOVE CAPITALISM!