De când dezvăluirile pe care n-avea cum să le dezmintă au determinat-o pe Laura Codruța Kövesi să-și extindă le nesfârșit spațiul și timpul private, spoitorii imaginii șifonate a Anticorupției au început să caute febril un nou cavaler sau o nouă fecioară care să apară călare pe un cal alb și să șteargă pe jos cu dușmanii bunăstării nației.
Așa se face că prin parchetele țării umblă cetățeni bine intenționați și cu ochiul format, care studiază nu numai mapa profesională a posibililor candidați, ci și aspectul general, anturajul, obiceiurile de consum și micile plăceri mai mult sau mai puțin vinovate.
Idealul, se spune, ar fi un procuror tânăr, între 35-40 de ani, cu câteva dosare grele la activ și cu rată de succes de 75-80%, ca să nu mia lase impresia aia de robot implacabil. Tot ideal ar fi ca alesul să nu fi participat la niciun abuz notoriu, să nu fi întocmit dosare în perioade sensibile și, mai ales, să nu fi întocmit dosare care să fie trimise spre refacere sau spre cassare de către judecători.
Pe lista cu cerințe întocmită de reformatorii de nevoie ai sistemului se mai află capacitatea candidatului de a citi corect o factură, abilitatea de a pune singur cap la cap informațiile, cât mai puține dosare bazate pe denunțuri și interceptări telefonice și, eventual, conflicte cunoscute cu foștii parteneri din SRI.
După prima triere ar fi rămas în cursă vreo 17 candidați, dintre care doar 7-8 îndeplinesc chiar toate criteriile. Problema e că niciunul dintre aceștia nu ascunde în dulap niciun schelet suficient de mare, încât să poată fi folosit din când în când, atunci când noul idol anticorupție ar arăta că e prea încrezător în chestia aia cu independența procurorilor. Așa că, deocamdată, se mai caută.