Hitler a murit în buncărul său berlinez, la sfîrșit de aprilie ’45; identificarea s-a făcut prin analiza maxilarului cadavrului incinerat și a fișei sale dentare; cam toți istoricii respectabili s-au pus de acord pe subiectul ăsta. Punct. Nu pentru toată lumea, însă: plecînd de la ideea că Hitler ar fi fost prea fraier ca să se sinucidă cînd avea acces la atîtea resurse materiale și mijloace logistice, serialul Hunting Hitler încearcă să acrediteze ideea că paranoicul bătrînel prăbușit psihic și fizic ar fi fugit din Berlin, via avion și U-Boat, spre America de Sud, unde îl aștepta Al Patrulea Reich.
Să ne înțelegem, orice jurnalist veritabil, a cărui Biblie începe cu „Nu crede și pune-te pe cercetat!”, are mai multe îndoieli decît certitudini și, cînd există argumente solide că lucrurile stau altfel decît sînt prezentate oficial, se apucă de scormonit după adevăr. Dar nu în stilul de desene animate al acestei glume de investigație declanșate 70 de ani mai tîrziu, în care echipa de experți în Hitler condusă de un fost agent CIA îl găsește pe dictatorul nazist peste tot, din Spania în Argentina și din Danemarca în Chile, sare de la o pistă la alta, trage concluzii superhazardate, ia toate speculațiile de bune și pune botul la tot ce i se zice, fără să verifice un singur cuvînt.
E suficient să vezi un singur episod din acest serial ridicol ca să te prinzi că este o teorie a conspirației dezoltată ca la carte, prin metoda reducerii la absurd, într-un fel de căutare a lui Moș Crăciun/Yeti/Loch Ness care capitalizează fascinația telespectatorului pe subiectul Hitler, producînd audiență și mulți bani. Oricum, de la niște detectivi de circumstanță care habar n-au unde se află (la un moment dat, orășelul spaniol Algeciras e prezentat drept Cadiz) nu te poți aștepta la descoperiri credibile. Credibilitate topită de mult, ca untul la soare, după ce figuranții ăștia penibili intră fără permisiune pe o proprietatea privată și se miră apoi că proprietarul îi fugărește de-acolo („A, clar, are ceva de ascuns, e sigur nazist!”).
Construit în stilul senzaționalist al tabloidelor și al site-urilor clickbait, Hunting Hitler are, ca orice emisiune tip ghicitoare-în-palmă-care-ți- spune-fix-ce-vrei-să-auzi, publicul ei, dispus să-și trimită creierul în pauză pentru 40 de minute și să înghită orice i se servește, ca pelicanul. Ce nu înțelege tipul ăsta de telespectator e că, dacă ți-ai setat o ipoteză de lucru fantezistă, interpretezi tot ceea ce vezi în cheia respectivă și ajungi la concluzii uluitoare. Uluitoare și spectaculos de false, desigur, ca și ipoteza de la care ai plecat. Cînd ai un ciocan în mînă, toate lucrurile din jur par cuie.
Hunting Hitler, 2015- , ireality show bazat în parte pe supozițiile din cartea Grey Wolf: The Escape of Adolf Hitler a pseudojurnalistului Gerrard Williams, difuzat de History.