Pentru a găsi rădăcinile dilelii generale de azi, ne place să scormonim în ghiveciul cu mușcate pus la fereastra de la stradă. Dar hai să palpăm puțin și căcatul ascuns mereu în capul nostru.
Prin anii 2000 și un pic, după vreo zece ani de lustruit cururi bătrîne în sudul Italiei, mătușa mea din nordul României s-a întors acasă dezamăgită și învinsă. N-a reușit să civilizeze nimic pe-acolo. I-a lăsat murdari și dezordonați. „Nici curat nu știu să facă“, mi-a spus în timp ce ședeam în curte și priveam, printre muștele care ne ornau salamul de pe masă, la roabe, scule și diferite materiale lăsate să zacă acolo unde au căzut din mîna gospodarului. Casa ei este și astăzi un mausoleu bollywoodian amestecat cu bun-gust din plastic chinezesc. Italienii încă i se par niște fraieri pierduți.
Tot prin anii ăia, un amic interlop îmi povestea cum tăiau ei porci în zone rezidențiale din Spania, cînd li se făcea poftă de ceva strămoșesc. Jafurile, tîlhăriile și pescăreala erau activitățile normale. Sacrificarea animalelor sub ochii spaniolilor era, atît pentru mine, ca ascultător, dar și pentru ei, ca executanți, un act de curaj adevărat. O declarație de suveranitate scrisă cu sînge pe un teritoriu străin. Locuit, bineînțeles, de niște fraieri.
Alt amic, nici el foarte apropiat de Academia Română, mi-a spus că danezii sînt cei mai mari perverși de pe pămînt. Noaptea, cînd ai noștri intrau peste ei în case, ăia se prefăceau că dorm. Sanchi, mai și sforăiau. Și erau în stare să stea așa cît timp le trebuia dacilor liberi să le smulgă televizorul de pe perete și să le ia cam tot ce le plăcea în jur. „Și imediat după ce ieșeam, bulangiii sunau la poliție!“ Parșivi, fraieri, lași. Ăștia erau danezii.
Revenind la italieni, trebuie amintit că erau și limbiști. O doamnă mi-a povestit că nu și-a putut găsi un iubit italian pentru că ăia practicau sexul oral pe scară largă. Deși ne-am mai modernizat la acest capitol, sînt convins că și astăzi sînt zone în România unde felația, cunillingus-ul și electricitatea încă nu au pătruns.
Din multe alte relatări am aflat că vesticii nu știu să se distreze, nu știu să gătească, nu au obiceiuri și tradiții frumoase. Că sînt niște proști care nu merită mai nimic din tot ce au. Toate astea erau semne. Dar nu le-am văzut. Școala de gîndire care a pus românul în moțul lanțului trofic a fost absolvită deja de cîteva generații. Ei au ajuns azi suficient de mulți și de puternici cît să poarte pe brațe un diliu pînă în pragul Cotroceniului.
Avangarda suveranismului românesc, formată din falși intelectuali, profeți analfabeți, mici căpetenii de secte, rezerviști sau activi care s-au pișat pe haina militară în timp ce le era decorată, e gata de luptă. O urmează oastea cea mare, cu pești, hoți, curve și corpuri de badante nătînge și bătrîne. Dacă vor cîștiga bătălia, România va deveni țara fără nici un fraier. O țară condusă de o mînă de pitici strînși, ca la un semn, în jurul lui Călin Georgescu.