Din nefericire, nu există un tribunal al bunului-simț. Nici dacă ar fi câștigat Crin Antonescu alegerile prezidențiale în 2009, atunci când promitea o Românie a bunului-simț, nu cred că am fi avut un tribunal de acest fel. Dar dacă el ar fi existat, unul dintre cazurile cele mai clare care ar fi trebuit judecate acolo ar fi fost cazul lui Robert Turcescu. Eventual în procedură de urgență.
Sunt voci care spun că Robert Turcescu nu mai trebuie băgat în seamă, că trebuie ignorat, lăsat să fiarbă în suc propriu. Pentru că, spun aceste voci, Turcescu nu mai contează. Or, nu e chiar așa și trebuie să-i dăm crezare lui Roger „Verbal” Kint atunci când spune că „cel mai tare truc născocit vreodată de diavol a fost să convingă lumea că el nu există”.
Cei mai mulți dintre ziariștii onești din România ar fi vrut ca Robert Turcescu să nu mai conteze cu adevărat. Ba chiar, dacă s-ar fi putut, ca Robert Turcescu să nu fie decât o plăsmuire coșmarească a angoaselor noastre, plăsmuire care dispare în momentul în care deschizi ochii dimineața. Însă, ne-o dovedește realitatea, personajul nu e o iluzie. E o ființă în carne, oase și epoleți, care a dat presei românești un brânci sănătos spre groapa pe a cărei margine adastă de prea multă vreme.
Mulți politicieni s-au chinuit, în ultimii 25 de ani, să decredibilizeze presa, dar nici unul n-a reușit să o facă atât de bine cum au făcut-o, în nenumărate rânduri, chiar reprezentanți ai breslei. De la șantajiști și plastografi de talia unui Sorin Roșca Stănescu la propagandiști de toate culorile care au transformat presa în goarnă a partidelor, purtătorii imorali ai legitimațiilor de presă au fost cei care i-au dat acesteia cele mai dure și dureroase lovituri. Iar Robert Turcescu are, în această galerie a nimicniciei, un loc de frunte.
Nu mărturisirea faptului că a fost ofițer acoperit al unui serviciu de informații îl descalifică pe Turcescu, ci faptul în sine, cariera sa dublă pusă în slujba unora care, ani de zile, l-au folosit pentru a-și atinge interesele politice și economice.
Nu este Turcescu primul și, probabil, nici ultimul acoperit infiltrat în presa română, dar celebritatea și capitalul de simpatie de care s-a bucurat atâția ani îl fac să fie cel mai dăunător. De aceea Robert Turcescu nu trebuie ignorat, mai ales atâta vreme cât el însuși nu vrea să ne lase să-l uităm. De câteva săptămâni, fostul ofițer agită apele internetice, încercând să strângă bani de la oameni pentru a finanța o televiziune online. Până la urmă, n-ar fi nimic de blamat în asta. oricine are dreptul să viseze, oricine are voie să cerșească, atâta vreme cât asta nu e interzis de vreo lege. Problemele apar, însă, atunci când fosta vedetă TV anunță că ceea ce vrea el să facă înseamnă un suflu nou pentru presa românească. Unde TV, căci așa se numește proiectul lui Turcescu, ar fi, zice inițiatorul, o instituție media cu adevărat independentă, una care ar răspunde, în sfârșit, doar interesului publicului.
Iar unii cred aceste vorbe mari spuse de un individ mic și schimonosit sufletește. Îl cred și chiar îi dau bani, lăudându-l pentru inițiativă. Nu contează că-s puțini, contează că sunt. E un semn că memoria colectivă e scurtă și că naivii pot fi prostiți mult prea ușor. Pentru acești naivi sunt aceste rânduri, iar mesajul poate fi sintetizat în puține cuvinte: oricum l-ai îmbrăca, oricum l-ai coafa și parfuma, din securist nu mai faci om! Și cu atât mai puțin apostol al libertății de exprimare.
Cum spuneam și la început, e mare păcat că nu există un tribunal al bunului-simț.