Caţavencii

Caz dramatic: Un român disperat și-a vândut munca pentru a putea supraviețui

Caz de un dramatism rar la Vaslui. Un bărbat de 35 de ani care avea nevoie urgentă de hrană, locuință și îmbrăcăminte a fost nevoit să-și vândă munca pentru a face rost de bani. În schimbul sumei de care avea nevoie, el a acceptat să lucreze câte opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână, la o firmă din localitate, ceea ce i-a provocat deja un dezgust enorm și l-a făcut să se urască enorm pe sine.

“Mi-e rușine că am ajuns în punctul de a-mi vinde munca, dar n-am ce face. Am ajuns la fundul sacului. După ce rudele, prietenii și organizațiile umanitare au refuzat să mă ajute, m-am văzut nevoit să-mi procur singur banii de care aveam nevoie,” a declarat bărbatul.

Vasluianul mărturisește că se simte murdar și că are impresia că și-a vândut corpul, lucru considerat greșit de mai toate religiile lumii. “Aș vrea să se termine cât mai repede acest coșmar. De-abia aștept să câștig la loto sau ceva. Mi-e imposibil să continuu la nesfârșit cu acest comprimis moral, mai ales că am copii și nu vreau să le dau un exemplu greșit. I-am și explicat neveste-mii că nu mi-aș fi vândut disponibilitatea de a munci dacă nu eram într-o situație disperată. Sper ca măcar ea să nu mă judece.”

Exit mobile version