I s-a spus coaliție pro-europeană. Au făcut-o de frică. Au tremurat cînd balaurul suveranist era să-i mănînce fără să-i mestece. Și-au înghițit scuipații cu care obișnuiau să dialogheze unii cu alții și au ales drumul păgubos al păcii temporare. N-a durat mult, pentru că n-au nimic în comun. Nici ei între ei, nici cu noi, cetățenii. La început, a părut un exercițiu de maturitate. Dintr-un exces de naivitate puteai crede că PSD, PNL, USR și UDMR pot urmări binele comun, lăsînd la o parte chiloțăreala predecesorilor. De fapt, ne-am uitat la o fotografie de familie în care nimeni nu se suporta, dar toți zîmbeau tîmp, cu dinții strînși. O mai văzuserăm pe vremea USL, dar vremurile erau mai blînde, ne permiteam să fim ipocriți cu mai puține riscuri decît astăzi.
În timp ce ei își aruncau replici, uneori cu o voluptate aproape copilărească, țara rămînea suspendată între două contre. Decizii amînate, reforme împinse mai încolo, priorități răsturnate de la o zi la alta, în funcție de cine mai cîștigase o rundă. Și poate că nu certurile în sine au fost problema. Politica trăiește din conflict, din diferențe, din tensiune. Problema a fost eterna lipsă de rușine. Felul în care aceste conflicte s-au purtat de parcă nu ar fi existat consecințe, ca și cum miza ar fi fost una personală, nu una publică, de responsabilitate. În loc să pară o alianță care își asumă o direcție, a părut o improvizație continuă, luată la pilă de niște necalificați. Un experiment în care fiecare încerca să-și salveze imaginea, interesele și clientela, chiar dacă asta însemna să submineze economia țării.
Și atunci, inevitabil, întrebarea rămîne: ce-a fost asta? Privind înapoi, răspunsul nu mai pare atît de important. Mai presus e gustul lăsat în urmă. Ceva amar, dar familiar și previzibil. Ca și cum știam de la început că fotografia aceea de familie ciudată nu avea cum să reziste dincolo de primul zîmbet forțat.
Această coaliție a arătat ca sacourile lui Varujan Pambuccian, s-a auzit ca urările de bine dintre PSD și USR, s-a simțit la pipăit ca dragostea româno-maghiară și a mirosit ca sprînceana lui Ilie Bolojan vara, după două ore de bătut covoare în spatele blocului.