Un lucru care a trecut neobservat anul trecut e că s-au împlinit zece ani de când ne aflam în anul 2010. A mai trecut un deceniu, cum ar veni. Toată lumea a fost ocupată cu pandemia și puțini au avut timp să marcheze evenimentul. Pandemia continuă și-n 2021, dar măcar ne-am obișnuit cu ea și nu ne mai acaparează toată atenția, așa că profit de răgaz ca să trec în revistă (în această revistă) câteva tendințe care au ajuns la maturitate în ultimii zece ani.
1) S-a produs o schimbare de generații. Generația Z e mult mai mercantilă și mai pragmatică decât milenialii care începeau să se facă auziți prin 2010-2011.
Anul 2010 ducea în spate povara unei crize economice severe. Șomajul își trăia cele mai bune zile, Băsescu tăia salariile cu aerul că abia aștepta o asemenea situație dificilă ca să-și arate exigența, iar băncile creșteau rate ca bulgarii castraveciori. Nu doar la noi, ci peste tot în lume era o preocupare presantă față de nedreptatea economică. Apar mișcările de tip Occupy, axate pe protestul împotriva marelui capital.
O generație care până atunci ieșise, lipsită de griji, din adolescență descoperă revoltată nedreptatea de pe lumea pe care-o moștenește. În comparație cu alte generații, milenialii, adică cei născuți în anii ’80-’90 și care au crescut la cumpăna dintre milenii, sunt mult mai înclinați să voteze cu stânga. În Statele Unite, milenialii au adus în prim-planul discuției teme care anterior făceau parte din terenul riscant al comunismului. Nedreptatea economică, precariatul, dificultatea de a avea un job stabil și sigur și de a-ți cumpăra propria locuință sunt temele majore ale acestei generații.
Pe de altă parte, generația Z, cea care a venit după mileniali, pare mult mai prietenoasă cu capitalul. Vocile ei nu-s revoluționari sau martori ai inegalității care trag semnale de alarmă, ci antreprenori precoce pentru care-i o glumă să faci altceva decât bani, cu orice preț. Dacă lumea e nedreaptă, nu trebuie decât s-o accepți așa cum e, să-i înțelegi mecanismul și să te folosești de el. Și ce dacă-i multă inegalitate? Du-te și tu de partea celor care-s pe plus!
2) Protestele au trecut printr-un ciclu complet al degradării. Multă vreme, nu s-a protestat în România. Protestele deveniseră o coregrafie ciudată și artificială a sindicatelor pline de politruci și de agenți de influență ai partidelor. Oameni în halat cu sicrie pe care scria „Sănătatea“, fermieri cu juninci de funie reprezentând agricultura, bugetari plictisiți aduși din provincie cu autocarul. Atunci când, în 2010, Băsescu a tăiat cu 25% toate salariile din sistemul public, lumea indignată n-a știut cum să procedeze și-a făcut dansul pinguinului în fața Guvernului. Literalmente.
Până când, pe la final de 2011, a ajuns și la noi un ciob de mișcare Occupy. Pe urmă, la începutul lui 2012, buba protestelor s-a spart și mișcările de stradă care contestau Guvernul s-au întins în toată țara. Spontane, necontrolate, fără lideri, așa cum le stă bine protestelor, atunci când sunt autentice.
Au urmat protestele pentru Roșia Montană (2013) și Colectiv (2015), pentru ca prin 2017, la manifestațiile anti-Dragnea, să devină tot mai important elementul politic, care agită oamenii pentru interese de partid. Ultima suflare a acestor proteste a fost mitingul diasporei din 10 august 2018, care a fost organizat într-o măsură ridicol de mare de figuri care aveau să preia puterea un an mai târziu. În ziua aia de 10 august a murit o scânteie care apăruse spontan la începutul deceniului. O vreme de-acum încolo, protestele vor fi reprezentate de Șoșoacă, George Simion, antivacciniști, antibotnițari și adepți ai Pământului plat. Și data viitoare când va veni ceva revoltător dinspre Guvern, oamenii indignați, neștiind cum să procedeze, vor face iar în Piața Victoriei dansul pinguinului sau ce-o să mai fie la modă atunci.
